Primarul sectorului 4 Adrian Inimăroiu a pierdut șefia filialei liberale de sector, în cadrul alegerilor care au avut loc la sfârșitul acestei săptămâni, funcția de președinte fiind câștigată de omul de afaceri Leopold Lupușanschi.
Președintele PNL București Ludovic Orban a declarat, pentru MEDIAFAX, că Lupușanschi a câștigat în fața lui Inimăroiu cu 235 de voturi „pentru” și 135 împotrivă.
Noul președinte al PNL sector 4 este membru al partidului din 1990, până acum fiind vicepreședinte al acestei organizații.
Liberalii bucureșteni susțin că Inimăroiu a pierdut șefia filialei PNL din sectorul în care este primar din cauza rezultatelor slabe înregistrate până acum în funcția de edil și a proastei comunicări cu colegii de partid.
„PNL știe să-și pună la punct oamenii, reprezentanți în funcții de conducere, care nu-și respectă angajamentele electorale. Sunt convins că Inimăroiu o să înțeleagă că această înfrângere este cauzată de unele greșeli în activitatea de primar și că și le va corecta, pentru a-și îndeplini angajamentele electorale. Prin pierderea șefiei filialei el va avea mai mult timp pentru activitatea de primar”, a menționat Orban.