Primarul PSD al orașului Solca va candida pentru PD-L



Primarul PSD al orașului Solca, Valeruț Țăranu Hofnar
Primarul PSD al orașului Solca, Valeruț Țăranu Hofnar

Primarul PSD al orașului Solca, Valeruț Țăranu Hofnar, va candida din partea PD-L pentru un nou mandat la alegerile locale din luna iunie a acestui an. Anunțul a fost făcut de președintele Organizației Județene Suceava a PD-L, Gheorghe Flutur, care a declarat că la finele săptămânii trecute a avut discuții la Solca cu primarul și cu cei din organizațiile locale ale PD-L și PSD.
Flutur a precizat că cele două organizații s-au contopit, în sensul că toți social-democrații au trecut la democrat-liberali. „Domnul Hofnar își asumă un proiect de modernizare a orașului Solca alături de mine”, a declarat Flutur, care a adăugat că „PD-L a intrat în linie dreaptă pentru câștigarea alegerilor”. Trebuie spus că, până acum, 13 primari de la partidele din opoziție și-au anunțat candidatura pentru PD-L,în speță cinci de la PSD, patru de la PNL, unul de la PNG și trei independenți.