Susținere

Primarul PNL al comunei Dornești și-a reafirmat sprijinul față de Gheorghe Flutur



Primarul PNL al comunei sucevene Dornești, Gheorghe Luță, și-a reafirmat sprijinul față de președintele PD-L al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur. El a declarat, miercuri, că Gheorghe Flutur are susținerea sa totală atât pentru o nouă candidatură la președinția Consiliului Județean cât și pentru proiectele pe care le desfășoară la nivelul administrației județene. Primarul Luță a mai spus că decizia lui nu are legătură politică, ci ține de partea administrativă, pentru că rolul său este acela de a-i ajuta pe cetățenii din Dornești. “Eu nu fac politică, ci fac administrație. În consecință, iau deciziile pe care eu le consider că sunt bune pentru locuitorii comunei mele. Nu pot să nu-l susțin pe domnul președinte Flutur, care a ajutat enorm localitatea noastră grav afectată de inundații », a afirmat primarul de Dornești. Gheorghe Luță s-a declarat de mai multă vreme simpatizant al președintelui Flutur. La finele săptămânii trecute, el a stat în prezidiu la ședința Delegației Permanente a PNL Suceava la care a participat și Crin Antonescu. De aceea, vorbitorii au lăsat să se înțeleagă că primarul Luță nu-l mai susține pe Gheorghe Flutur.