Decizie

Primarul PDL din Ciprian Porumbescu susține candidatura lui Gavril Mîrza și a echipei USL



Gavril Mîrza alături de primarul Dumitru Nimițan și președintele CJ Cătalin Nechifor
Gavril Mîrza alături de primarul Dumitru Nimițan și președintele CJ Cătalin Nechifor

Primarul PDL al comunei Ciprian Porumbescu, Dumitru Nimițean, a anunțat că susține candidatura actualului senator Gavril Mîrza pentru câștigarea postului de deputat în Colegiul nr. 3 Cajvana, precum și a echipei de candidați USL. În cursul zilei de ieri, în comuna Ciprian Porumbescu a avut loc o întâlnire electorală a USL pentru promovarea candidaturii lui Gavril Mîrza pentru Camera Deputaților și a medicului Tiberiu Brădățan pentru postul de senator în Colegiul nr. 2 Suceava. La întâlnirea la care au fost prezenți peste 200 de locuitori din Ciprian Porumbescu au mai participat și primarul PDL al comunei, Dumitru Nimițean, și președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor.
În cuvântul său, Dumitru Nimițean și-a declarat susținerea totală pentru candidații USL, și în special pentru Gavril Mîrza, subliniind că acesta „a contribuit la dezvoltarea comunei Ciprian Porumbescu”. „Ori de câte ori a fost solicitat, Gavril Mîrza nu ne-a refuzat niciodată, și întotdeauna ne-a ajutat în perioada 2004 – 2012. Gavril Mîrza ne-a sprijinit cu asfaltarea drumului de la «Liră» și până în comună, cu refacerea acoperișului la biserica din Stupca, a contribuit parțial la construirea prăznicarului și la realizarea încălzirii din biserică”, a spus Nimițean. El a mai adăugat că susține fără nici o rezervă candidații propuși de USL, deoarece candidații ARD „nu au trecut niciodată prin comună”.
La rândul său, Gavril Mîrza a mulțumit celor peste 200 de locuitori ai comunei Ciprian Porumbescu pentru că au fost alături de el la această întâlnire, arătând că localitățile din colegiul din Colegiul nr. 3 pentru Camera Deputaților sunt casa lui.
„În calitate de deputat în acest colegiu voi fi alături de primarul Dumitru Nimițean în realizarea proiectelor pentru extinderea alimentării cu apă în zonele în care au fost construite case noi, precum și pentru construirea unui nou cămin cultural care să poarte numele «Ciprian Porumbescu».De asemenea, voi sprijini realizarea unei grădinițe cu program normal și construcția unui parc eolian, care să asigure și locuri de muncă pentru cetățenii comunei”, a declarat Gavril Mîrza.
În cadrul întâlnirii cu locuitorii comunei Ciprian Porumbescu, candidatul USL pentru funcția de senator în Colegiul nr. 2 Suceava, Tiberius Brădățan, a arătat că rolul parlamentarului este acela de a promova legi drepte pentru populație, subliniind faptul că se va ocupa personal pentru promovarea unei Legi a sănătății „care să mulțumească oamenii cu posibilități financiare, dar mai ales pe cei fără aceste posibilități”.
În finalul discuțiilor, președintele Consiliului Județean și al PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a arătat că actualul Guvern USL condus de Victor Ponta a îndreptat „o parte din nedreptățile săvârșite de fosta guvernare”. Nechifor a mai spus că actuala guvernare a crescut subvențiile pentru agricultură, iar ca proiect local a subliniat că vor începe lucrările la drumul Ilișești – Ciprian Porumbescu. Nechifor a mai declarat că atât Gavril Mîrza, cât și Tiberius Brădățan vor deschide un cabinet parlamentar în comuna Ciprian Porumbescu.