Inițiativa

Primarul Olărean solicită deliberativului local teren pentru strămutarea unei case afectate de inundații

Primarul Aurel Olărean
Primarul Aurel Olărean

Primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, nu a rămas indiferent la situația unei familii afectate de recentele inundații și, ca urmare, a inițiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local pentru refacerea gospodăriei afectate.
Mai exact, proiectul care va fi dezbătut în ședința ordinară de astăzi prevede atribuirea a trei sute de metri pătrați de teren pentru strămutarea gospodăriei, perioada de atribuire în folosință gratuită a terenului fiind de 99 de ani, conform prevederilor legale.
Potrivit proiectului de hotărâre, la 13 iulie 2010, familia Fădor a solicitat atribuirea unei suprafețe de teren „în vederea strămutării gospodăriei afectate de inundațiile care s-au produs în anii 2008 și 2010, în urma precipitațiilor abundente care au căzut la Rădăuți, locuința fiindu-le afectată în proporție de 70 la sută”.
În aceste condiții, o comisie constituită prin dispoziția primarului a identificat pe strada Tolocii fără număr o suprafață de 300 de metri pătrați de teren, cu destinația sus-menționată.
Proiectul de hotărâre va fi supus dezbaterii și aprobării Consiliului Local la întrunirea de astăzi, de la orele prânzului.

Recomandări

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței

Prefectul Traian Andronachi: Până miercuri, sucevenii care au avut casele afectate de inundațiile din iulie vor primi banii alocați de Guvern

Sprijinul financiar de la Guvern pentru casele din Broșteni afectate de inundații se va acorda în funcție de situația juridică și de gradul de asigurare a acestora

Gheorghe Șoldan: „Pe șantierul solidarității din Broșteni sunt zilnic primari, firme, ONG-uri, asociații religioase și sute de oameni care muncesc pentru refacerea caselor”

Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților