Primăria rădăuțeană contestă factura emisă de prestatorul de utilități, SC Servicii Comunale SA, pentru lucrările de salubrizare din luna februarie, valoarea acesteia depășind 3,2 miliarde de lei vechi. Executivul local susține că volumul lucrărilor de deszăpezire este supraevaluat, în condițiile în care luna trecută pe căile de comunicații din localitate s-a intervenit insuficient, iar circulația a fost foarte dificilă.
Olărean: Am decis să fac o sesizare la Garda Financiară, privitor la această situație
Inginerul Costel Florea, de la Direcția tehnică din primăria locală, a precizat: „Activitatea de deszăpezire a fost executată de către SC Servicii Comunale SA fără a ține cont de cerințele primăriei locale. Curățarea zăpezii s-a făcut aleatoriu pe străzile din municipiu, după interesele și după modul cum au dorit ei, ca să nu mai discutăm despre cantitățile imense de material antiderapant pe care susțin că l-au folosit. Nu au ținut cont de cerințele primăriei, motivând faptul că ei acționează în baza unui regulament și a unui contract semnat cu Consiliul Local, și ca urmare au întocmit factura în baza contractului amintit. Lucrările de deszăpezire au fost făcute defectuos și din acest motiv a fost necesar să apelăm la alte firme care să ne ajute să scoatem localitatea de sub troienele care existau în acea perioadă. Valoarea facturii este foarte mare, iar dacă am calcula volumul lucrărilor după cantitățile și suprafețele din documente, nu cred că ei dispun de utilajele necesare pentru toată această activitate. La Servicii Comunale a devenit un fel de «sport» întocmitul facturilor «umflate. care nu pot fi achitate, și apoi perceperea de penalități pentru întârzieri”.
La fel de nemulțumit s-a arătat și primarul rădăuțean, Aurel Olărean, care a afirmat că va sesiza Garda Financiară cu privire la această situație.
Olărean a declarat: „Sunt foarte curios ce fel de materiale antiderapante au folosit cei de la Servicii Comunale și ce cantitate. Am decis să fac o sesizare la Garda Financiară, privitor la această situație, pentru că nu pot înțelege ce fel de materiale au folosit, ce adaosuri au practicat la acestea. Mai mult, privitor la cantitățile de materiale pe care cei de la Servicii Comunale susțin că le-au folosit, mă întreb cum au reușit acest lucru în condițiile în care în municipiul nostru s-a circulat foarte greu în acea perioadă”.
Rădăuți
Primarul Olărean contestă factura pentru deszăpezirea municipiului
