Rădăuți

Primarul Olărean a deschis manifestările dedicate Zilelor Municipiului



Primarul Rădăuțiului, Aurel Olărean, a deschis ieri, în mod oficial, manifestările din cadrul Zilelor Municipiului Rădăuți
Primarul Rădăuțiului, Aurel Olărean, a deschis ieri, în mod oficial, manifestările din cadrul Zilelor Municipiului Rădăuți

Primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, a deschis ieri, în mod oficial, manifestările prilejuite de ediția de anul acesta a Zilelor Municipiului Rădăuți. Puțin după ora 10.00, la sala de ședințe din Biblioteca Municipală „Tudor Flondor”, a avut loc o ședință festivă a deliberativului local, ședință la care șeful executivului local a salutat conducătorii grupurilor participante la Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul”, ediția a XX-a, cât și ceilalți oaspeți din țară și din străinătate. A fost prezentat un scurt istoric al festivalului care a debutat în anul 1992, precum și etapele prin care a trecut această manifestare. „Sper că Zilele Municipiului din acest an se vor desfășura în cele mai bune condiții, pentru că această sărbătoare este numai a localnicilor. Cred că programul manifestărilor este suficient de diversificat și că va satisface gusturile tuturor rădăuțenilor. Prin intermediul dumneavoastră țin să le adresez rădăuțenilor un sincer «La mulți ani!» și le doresc sănătate și împliniri”, a declarat primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean.
După ședința festivă a urmat o lansare de carte, „Cronica de la Frătăuții Vechi”, la Muzeul Etnografic, apoi, la sala cinematografului 3D de la Casa de Cultură, vizionarea filmului de scurt metraj „Handprint around the world”. După parada cântecului, dansului și portului popular de la ora 18.00, a avut loc deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Folclor „Arcanul” ediția XX, apoi un spectacol artistic cu formațiile participante la festival și un recital susținut de interpretul Alexandru Brădățan.
Astăzi, show cu Pepe, Celia, Alb și Negru și foc de artificii
Pentru astăzi, organizatorii manifestării au pregătit, de la ora 15.00, un meci de baschet de stradă, în parcarea centrală a municipiului, iar de la ora 18.00, pe scena Festivalului „Arcanul” vor evolua formațiile din străinătate. Un moment așteptat al serii de sâmbătă este spectacolul de muzică live susținut de Celia, Alb și Negru și Pepe. La ora 24.00, rădăuțenii prezenți în centrul municipiului vor avea parte de un foc de artificii. Ca și în anii precedenți, parada cântecului, dansului și portului popular, care va marca închiderea Festivalului „Arcanul”, va avea loc duminică, la orele prânzului, iar de la ora 18.00, în fața publicului rădăuțean vor cânta Adriana Bucevschi, Dana Dăncilă, Ionela Popescu Șerban și Frații Reuț, apoi, mai târziu, trupa Blue River.