Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, vicepreședinte al PDL, este audiat, miercuri, la sediul DNA, într-un dosar de corupție legat de modul în care s-a atribuit contractul pentru Serviciul de transport public al municipiului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Mircea Hava a venit la sediul DNA Alba, însoțit de avocatul său, și a refuzat să facă declarații.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat corespondentului MEDIAFAX că Mircea Hava are calitatea de învinuit în acest dosar, alături de alte zece persoane, respectiv șapte angajați ai Primăriei Alba Iulia și trei ai societății de transport public din municipiu.
Printre cei șapte angajați ai primăriei se află și cei doi viceprimari, Ioan Bogățan și Paul Voicu, ambii membri PDL, mai spun sursele citate.
Potrivit acelorași surse, cercetările vizează modul în care s-a acordat contractul pentru Serviciul de transport public societății respective și cum s-au alocat către aceasta o serie de subvenții și sume pentru gratuități.
Sursele citate susțin că Hava are calitatea de învinuit, iar celelalte persoane de învinuite complice.
La audieri sunt prezenți și angajați ai Primăriei Alba Iulia.