Șeful municipalității sucevene s-a arătat nemulțumit de activitatea din ultima perioadă a polițiștilor comunitari, mai ales că prezența lor nu prea s-a făcut simțită prin cartierele sucevene, așa cum se intenționa la înființarea lor.
Primarul Ion Lungu a declarat că din cei 80 de polițiști comunitari pe care municipalitatea îi are în subordine, jumătate sînt “imobilizați prin crearea de patrule mixte cu Poliția Municipală. Am umblat foarte mult pe timp de noapte cu ocazia inundațiilor din ultima perioadă, dar în nici un cartier mărginaș, precum Burdujeni Sat ori Ițcani, nu am întîlnit nici una din aceste patrule. Tocmai de aceea intenționez să schimb modul de organizare, să avem patrule proprii, pe care să le coordonez după cum cred de cuviință, încît să se facă simțită prezența lor prin cartiere, mai ales pe timp de noapte”.
El a mai precizat că intenționează ca anul viitor să mai angajeze în Poliția Comunitară 20-30 de persoane, pentru a putea acoperi cît mai bine necesarul de patrule prin cartierele mărginașe.
