Inițiativă

Primarul Ion Lungu ia măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri din Suceava

Spațiile comerciale din Bazar, piețe și terenurile de pe domeniul public vor putea fi închiriate pe o perioadă de cinci ani, în loc de un an, cât era posibil până acum, iar persoanele juridice care își vor achita anticipat taxele și impozitele locale pe 2012 vor beneficia de o reducere de 10%, în loc de 5%, cât s-a aplicat anul acesta.
Acestea sunt măsurile prin care primarul Sucevei, Ion Lungu, își propune să sprijine mediul de afaceri din Suceava, pentru a trece mai ușor peste această perioadă de criză.
“Voi propune în Consiliul Local să existe posibilitatea de prelungire a contractelor de închiriere pentru terenuri, spații comerciale, piețe și Bazar pe o perioadă de cinci ani, în loc de un an, cât este permis în prezent. Practic, cei care vor încheia acum aceste contracte, care expiră pe 31 decembrie 2011, vor avea contracte de închiriere valabile până pe 31 decembrie 2016”, a explicat Ion Lungu.
Edilul sucevean spune că această măsură este benefică în primul rând celor care prestează activități comerciale, care își pot face un plan de afaceri pe termen mai lung, având o anumită stabilitate.
“Condiția pentru a putea beneficia de prelungirea contractului pentru o perioadă de cinci ani este ca agenții economici care dețin aceste spații să nu aibă restanțe sau penalități la bugetul local”, a adăugat Ion Lungu.
O altă măsură pe care șeful municipalității sucevene intenționează să o pună în practică de anul viitor se referă la acordarea unei bonificații de 10% agenților economici care își achită integral taxele și impozitele locale, până la 31 martie 2012.
Această bonificație nu se acorda deloc în trecut, ea fiind pusă în aplicare de anul acesta, dar la o valoare de 5% din suma achitată anticipat la bugetul local.
“Sunt măsuri pe care încerc să le promovez pentru sprijinirea mediului de afaceri din orașul nostru”, a precizat șeful municipalității sucevene.

Recomandări

Președintele CCI Suceava, Nicolae Troașe, își exprimă speranța că măsurile de austeritate nu vor lovi doar în mediul de afaceri

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu