Deplasare fructuoasă

Primarul Ion Lungu a reușit să atragă noi fonduri de la bugetul de stat

Ion Lungu: “Mă bucur că am reușit să atrag aceste 40 de miliarde de lei vechi pentru Suceava”
Ion Lungu: “Mă bucur că am reușit să atrag aceste 40 de miliarde de lei vechi pentru Suceava”

Șeful municipalității sucevene, Ion Lungu, plecat pentru două zile la București, pentru a atrage noi fonduri și a rezolva o serie de probleme legate de finanțarea proiectelor demarate, a făcut un nou tur al ministerelor, rezultatele fiind îmbucurătoare.
Principala realizare este legată de obținerea a 40 de miliarde de lei vechi, de la bugetul de stat, pentru Termica Suceava. Mai exact, 25 de miliarde lei vechi vor fi alocați de la Ministerul Administrației și Internelor, în urma discuțiilor purtate pe tema asigurării căldurii populației în acest an, în vreme ce alte 15 miliarde de lei vor veni de la Ministerul Industriei – Autoritatea Română de Conservare a Energiei, în baza proiectelor puse în practică la Termica Suceava.
“Mă bucur că am reușit să atrag aceste 40 de miliarde de lei vechi pentru Suceava. Banii ne sunt necesari pentru plata parțială a facturilor la cărbunele livrat și am convingerea că populația nu va suferi de frig în această iarnă”, a declarat Ion Lungu, contactat prin telefon.
39 de miliarde de lei vechi pentru anveloparea termică a blocurilor
O întâlnire cu rezultate benefice pentru Suceava este și cea cu persoane de la conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale, în urma căreia a obținut promisiunea ca până la finele anului să ajungă la Suceava cele 39 de miliarde de lei vechi necesare pentru anveloparea termică a 16 blocuri.
Suma va sosi în două tranșe, una de 20 de miliarde lei vechi în luna noiembrie, pentru lucrările efectuate în octombrie, iar alte 19 miliarde lei vechi în decembrie, pentru lucrările efectuate în noiembrie.
La Ministerul Culturii, Ion Lungu a depus spre finanțare proiectul de reabilitare a statuii domnitorului Ștefan cel Mare, din parcul Șipote.
Deplasarea la Ministerul Turismului a fost de asemenea benefică, Lungu obținând asigurări că în 2010 va beneficia de sprijinul ministerului pentru demararea unor proiecte turistice, precum amenajarea unei zone de agrement în preajma Cetății de Scaun, amenajarea unor trasee turistice și inițierea unor programe de atragere a turiștilor la Suceava.

Recomandări

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Două texte la prima vedere, de Ion D. Sîrbu și Vintilă Mihăilescu, la simularea elevilor de-a VIII-a

Peste 13 milioane de lei pentru consolidarea seismică a Primăriei Siret. Proiectul a trecut de etapa eligibilității

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, susține că decizia Guvernului de majorare a taxelor locale a avut un efect invers, cu încasări mai mici la bugetul local