O primă donație pentru salvarea echipei de fotbal Foresta Suceava, condamnată la desființare dacă nu plătește până pe 18 mai datoriile către Finanțele Publice, a fost făcută vineri dimineață.
Suma de 1.000 de lei ajunsă în contul Forestei, RO 42 PIRB 3500 7729 7400 1000, deschis la Piraeus Bank Suceava, a fost donată de primarul Ion Lungu, cel care a și anunțat colecta publică de salvare a echipei de fotbal.
„În această dimineață am depus suma de 1.000 de lei la Piraeus Bank – în contul Foresta Suceava. Fac încă o dată apel la iubitorii de fotbal, la cei care au posibilitatea de a ajuta financiar echipa, să se implice în campanie, încât să nu dispară clubul de fotbal. Am văzut multe comentarii, pro și contra, este și normal să fie așa, numai că fotbalul este sportul rege, este iubit în toată lumea, inclusiv la Suceava. Suntem pe locul 11, avem o echipă bunișoară, ar fi păcat să rămânem fără ea, pentru că este greu să promovezi din nou și să activezi în liga a II-a”, a spus primarul Sucevei, după ședința extraordinară de Consiliu Local în care s-a aprobat acordarea de finanțări nerambursabile pentru proiecte culturale și sportive.
„La fonduri nerambursabile nu s-a aflat pe ordinea de zi Clubul Foresta Suceava, pentru că proiectul lor nu este eligibil atâta timp cât nu aduc certificatul fiscal de la Finanțe. Noi am reluat deja licitația pentru sumele care nu au fost adjudecate, ca atare, pe 18 mai va avea loc o nouă licitație. Dacă nu se strâng banii necesari până atunci, echipa va dispărea. Primăria poate să le dea bani, dar numai în condiții de legalitate.
De aceea am anunțat acea colectă publică, pentru a strânge banii necesari plății datoriilor la Finanțe”, a explicat șeful municipalității sucevene.
Lungu a spus că nu are ce să le reproșeze celor de la clubul sportiv, așa cum a auzit multe păreri, pentru că pentru a ține o echipă de fotbal, inclusiv în liga a II-a, trebuie foarte mulți bani, care nu pot fi asigurați doar de la primărie.
„Ghinionul lor a fost că s-a aprobat foarte târziu bugetul de stat și apoi cel local, de asta s-a și ajuns aici”, a menționat Lungu. Altfel spus, dacă bugetul local putea fi aprobat în ianuarie, cum se făcea de obicei, finanțarea nerambursabilă era acordată mult mai devreme, înainte ca echipa să apară cu datorii la Finanțe.
În bugetul local al Sucevei pentru 2017 sunt prevăzute 1,5 milioane de lei pentru susținerea activităților sportive, la fotbal, dar acei bani nu pot fi acordați până nu se achită integral datoriile clubului Foresta către bugetul de stat.
Un prim pas
Primarul Ion Lungu a donat 1.000 de lei în contul deschis pentru salvarea echipei Foresta






