Primăria Vatra Dornei nu pare afectată de actuala criză economică. Cel puțin așa dă de înțeles edilul șef Ioan Moraru, care, în loc să atragă la buget sume cât mai mari, preferă să ofere cadouri apropiaților săi.
Ultimul episod din serialul „Cum să ne batem joc de bugetul local” s-a petrecut acum câteva săptămâni. O suprafață de 120 de mp din pietonalul situat în zona centrală a municipiului Vatra Dornei a fost dată aproape gratuit firmei Bianco Nero, administrată de Radu Ortoanu, același care deține și restaurantul Les Amis. Potrivit datelor oferite de câțiva consilieri locali, terenul de pe pietonalul central al orașului a fost închiriat pentru „fabuloasa” sumă de 600 de lei lunar. Contractul a fost perfectat din ordinul direct al primarului Moraru, care a ignorat alte cereri privind închirierea terenului menționat. Am încercat ieri să aflăm și punctul de vedere al primarului Ioan Moraru vizavi de această închiriere cu cântec care, în condiții normale, i-ar fi putut aduce în buget o sumă mai mare.
Edilul a răspuns la telefon și ne-a reproșat că în ciuda articolelor din cotidianul Monitorul de Suceava, care semnalau râurile de noroi din oraș, apărute după ploile căzute pe 1 ianuarie 2010, turiștii s-au înghesuit să ajungă în stațiunea de interes național Vatra Dornei. Apoi a ascultat care este problema pentru care l-am sunat și a închis telefonul pe motiv că a apărut o urgență, nu înainte de a promite că revine în două minute. Până aseară, la ora închiderii ediției, nu am mai primit nici un semn din partea lui Ioan Moraru.
Antecedentele SC Bianco Nero SRL
Primarul Ioan Moraru nu este la prima tentativă de a face cadou cei 120 de mp din pietonalul situat pe strada Luceafărului din Vatra Dornei. În februarie 2009, actualul edil a inițiat o Hotărâre de Consiliu Local prin care dorea să concesioneze terenul fără licitație publică. Firește, beneficiar urma să fie aceeași firmă, SC Bianco Nero SRL Vatra Dornei. În cele din urmă, Moraru a renunțat la planul său și a retras proiectul fără nici o explicație.
Durata concesionării trebuia să se întindă pe cinci ani, cu posibilitatea de prelungire, iar pe teren urma să fie construită o terasă, în extinderea restaurantului Les Amis.
Ce a uitat și atunci și acum primarul Ioan Moraru este că SC Bianco Nero SRL a prejudiciat bugetul local cu o sumă frumușică. Firma a câștigat în 2008 licitația organizată de Primăria Vatra Dornei pentru închirierea unei suprafețe de 120 mp de pe strada Luceafărului, urmând să achite câte 4.200 de lei pentru fiecare din cele trei luni de vară. SC Bianco Nero SRL nu și-a mai respectat angajamentul și nu a mai amenajat terasa, dar nici nu a plătit banii către Primărie.
Afinități de criză
Primarul din Vatra Dornei oferă spații cadou în zona centrală
