Politică

Primarul din Stulpicani s-a înscris în PNL

Numărul primarilor liberali a crescut la 12, după ce nu cu mult timp în urmă primarul din Stulpicani, Isidor Răcilă, s-a înscris în PNL. Anunțul a fost făcut de consilierul județean Daniel Cadariu, care a precizat că primarul din Stulpicani a fost ales primar pe listele Partidului Umanist din România. Cadariu a ținut însă să precizeze că anterior perioadei cît a fost membru PUR și apoi al Partidului Conservator, Isidor Răcilă a ocupat funcția de consilier local din partea PNL, „iar acum s-a întors de unde a plecat”. „Țin să precizez că înaintea alegerilor din 2005 dumnealui a fost forțat de către PSD să părăsească PNL, motiv pentru care el s-a înscris în PUR. Iar acum el a decis să se întoarcă de unde a plecat”, a spus Daniel Cadariu. Pe de altă parte, președintele PNL Suceava, Ion Lungu, a declarat că organizația pe care o conduce nu își propune să forțeze primarii să se alăture liberalilor, dar în cazul lui Isidor Răcilă, „noi am colaborat cu el cît timp a fost prigonit de PSD și acum s-a întors în partidul din care a plecat”. Trebuie spus că în urma alegerilor locale din anul 2004, PNL a câștigat 10 fotolii de primar, ulterior în rândul liberalilor venind și edilul din Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Șerban.

Recomandări

Strângerea de semnături pentru demiterea primarului și a CL, ”înfierată” de conducerea Primăriei Suceava, ca posibilă expunere de date personale

Alexandru Covașă a vorbit despre strangerea de semnături pentru demiterea primarului ca fiind un demers neasumat
Alexandru Covașă a vorbit despre strangerea de semnături pentru demiterea primarului ca fiind un demers neasumat

Cușnir: plângeri penale împotriva lui Ion Lungu și Lucian Harșovschi. Acuzații grave de fals, uz de fals și plăți ilegale din banii sucevenilor

Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei
Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei

Conducerea PNL Suceava a început cu edilul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, consultările cu primarii liberali din județ