Decizie

Primarul din Siminicea, Sergiu Pașniciuc, și-a dat demisia din funcție



Primarul comunei Siminicea, Sergiu Pașniciuc, și-a dat demisia din această funcție. Prefectul județului Suceava, Constantin Harasim, a declarat în cursul zilei de ieri că secretarul comunei Siminicea a înaintat instituției pe care o conduce o adresă prin care se prezintă demisia scrisă a primarul Sergiu Pașniciuc. Acesta a fost ales primar al comunei Siminicea din partea PSD, el fiind la primul mandat. Din informațiile pe care le avem, Sergiu Pașniciuc și-a dat demisia din motive personale. Având în vedere adresa secretarului comunei, referatul acestuia, precum și procesul verbal al ședinței Consiliului Local din Siminicea, din data de 30 decembrie 2016, prin ordinul prefectului Constantin Harasim s-a constatat încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de primar al acestei comunei al lui Sergiu Pașniciuc, ca urmare a demisiei. Constantin Harasim a mai spus că pe durata vacantării funcției de primar al comunei Siminicea, atribuțiile acestuia vor fi exercitate de drept de către viceprimarul Vasile Clim. De precizat că stabilirea datei la care vor fi organizate alegeri pentru funcția de primar al comunei Siminicea va fi făcută prin Hotărâre de Guvern.



Recomandări

Primarul din Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, și-a pierdut oficial mandatul după ce a fost condamnat la închisoare cu executare

Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române
Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române

Strângerea de semnături pentru demiterea primarului și a CL, ”înfierată” de conducerea Primăriei Suceava, ca posibilă expunere de date personale

Alexandru Covașă a vorbit despre strangerea de semnături pentru demiterea primarului ca fiind un demers neasumat
Alexandru Covașă a vorbit despre strangerea de semnături pentru demiterea primarului ca fiind un demers neasumat