Primarul din Râmnicu Vâlcea a fost arestat preventiv



Tribunalul București a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 29 de zile a primarului din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, în dosarul în care este cercetat pentru luare de mită, decizia putând fi contestată la Curtea de Apel.
Instanța Tribunalului București a admis propunerea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție și a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele primarului liberal din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu.
Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel București.
Primarul din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, a fost reținut joi noapte, pentru luare de mită, de către procurorii DNA, după ce a fost prins în flagrant când primea 50.000 de lei de la administratorul unei firme căreia îi încredințase un contract de 200.000 de euro pentru lucrări de amenajare a unor spații publice.
Potrivit procurorilor DNA, la începutul anului, Primăria Râmnicu Vâlcea a încredințat unei firme un contract de prestări de servicii în valoare de 200.000 de euro pentru lucrări de amenajare a unor spații publice din municipiul Râmnicu Vâlcea.
În luna ianuarie, primarul Emilian Frâncu i-ar fi cerut administratorului firmei, denunțător în cauză, un procent de 10 la sută din valoarea contractului.
După finalizarea lucrărilor menționate în contractul de prestări de servicii și plata unei prime tranșe din banii datorați de Primărie, la 22 aprilie, Emilian Frâncu i-ar fi pretins administratorului firmei, printr-un intermediar, suma de 50.000 de lei. În schimbul banilor ceruți, Frâncu trebuia să semneze documentele care condiționau efectuarea plății celei de-a doua tranșe către firma denunțătorului, în contul prestării de servicii al căror beneficiar era Primăria Râmnicu Vâlcea, susțin procurorii DNA.
Primarul Emilian Frâncu i-ar mai fi cerut administratorului firmei suma de 40.000 de lei, „disimulată într-un contract de sponsorizare”, după plata ultimei tranșe pentru prestarea serviciilor.
Joi, conform înțelegerii, administratorul firmei i-a remis lui Emilian Frâncu, prin intermediar, suma de 50.000 de lei, primarul fiind prins în flagrant.
Procurorii DNA au făcut, joi dimineață, percheziții la sediul Primăriei Râmnicu Vâlcea, dar și la locuința primarului Emilian Frâncu. Procurorii au solicitat acte privind achizițiile făcute de primar din momentul preluării funcției, inclusiv documente care vizează proiectul și documentațiile de execuție a pasarelei-pasaj Tudor Vladimirescu, de la intrarea în oraș.
Emilian Frâncu a fost dus la audieri la DNA București, după ce timp de aproximativ cinci ore a fost interogat de către anchetatori în sediul Primăriei, alături de un angajat al instituției și de directoarea unei televiziuni locale, în al cărei sediu ar fi fost organizat flagrantul, au precizat sursele citate.
La sediul DNA București au fost duși și directorul televiziunii respective, Aura Constantinov, precum și șeful Corpului de control din Primăria Râmnicu Vâlcea,Vasile Avram, cei doi fiind lăsați să plece după audieri.
Surse judiciare spun că un arhitect din București ar fi denunțător în acest dosar.
Conform surselor citate, în dosarul în care este vizat Emilian Frâncu ar exista o înregistrare ambientală între primar și un arhitect din Capitală, denunțător în acest caz. În înregistrarea aflată la dosar, primarul îi îndică arhitectului locul în care să fie lăsați banii conveniți, respectiv la secretariatul unei televiziuni locale care aparține familiei edilului.
De altfel, joi dimineață a fost realizat flagrantul de către procurorii DNA la sediul televiziunii, cei 20.000 de euro fiind găsiți în secretariat.
În februarie, Primăria, în colaborarea cu Ordinul Arhitecților din România, în parterneriat cu filiala teritorială Sibiu – Vâlcea, a lansat un concurs cu premii pentru cele mai bune soluții de „Reorganizare și amenajare a spațiului public central din municipiul Râmnicu Vâlcea”. Din cele 19 proiecte depuse, 17 au fost acceptate să intre în concurs. Câștigătorul premiul întâi, în valoare de 4.500 de euro, a fost desemnat proiectul „Simbol de identitate” al arhitectului Sorin Dragoș Popescu, din București.