Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, a scăpat de arest preventiv. A fost plasat în arest la domiciliu



Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, a scăpat de arest preventiv. A fost plasat în arest la domiciliu
Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, a scăpat de arest preventiv. A fost plasat în arest la domiciliu

Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, a scăpat de arest preventiv după numai 4 zile.

Tribunalul Suceava a admis contestația acestuia și a decis să îl plaseze în arest la domiciliu pentru următoarele 26 de zile.

Soluția este definitivă și nu mai poate fi atacată la altă instanță.

Radu Reziuc fusese arestat în cursul zilei de joi, 26 februarie, printr-o decizie a unui magistrat de drepturi și libertăți de la Judecătoria Suceava, care și-a însușit propunerea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.

Cu o zi înainte, primarul din Mitocu Dragomirnei a fost reținut pentru 24 de ore. S-a întâmplat în după-amiaza zilei de miercuri, 25 februarie, după audierile de la Poliția Salcea.

Mai trebuie spus că în cursul săptămânii trecute, mama și fiica agresate de Radu Reziuc au fost duse la testul poligraf, care a arătat că spun adevărul, cel puțin în ceea ce privește actele de violență și de sechestrare, aspect care a cântărit foarte mult în ceea ce privește măsurile privative de libertate.

  • Cum au descris procurorii noaptea de coșmar pentru mamă și fiică

Într-un comunicat de presă remis joi după-amiază, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au descris pe scurt și noaptea de coșmar prin care au trecut Alina Stanciu și fiica acesteia.

”La data de 29.01.2026, în jurul orei 01:30, în timp ce se afla în interiorul imobilului (casă de locuit), inculpatul a exercitat acte de violenţă fizică asupra uneia dintre persoanele vătămate, pe care a lovit-o peste cap şi corp cu pumnii şi picioarele, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 5-6 zile de îngrijiri medicale şi asupra celei de-a doua persoane vătămate, pe care a lovit-o cu picioarele peste corp şi cu o armă cu potenţial letal (pistol) în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale, după care a împiedicat persoanele vătămate să părăsească respectivul imobil până dimineaţa, în jurul orei 07:00”, au arătat procurorii suceveni.

  • Scenele de violență s-au petrecut la finalul lunii ianuarie, la Dragomirna

Agresiunea care a dus la deschiderea acestui dosar penal s-a produs pe data de 29 ianuarie, iar plângerile la poliție s-au făcut în după-amiaza zilei de vineri, 30 ianuarie.

Alina Stanciu, din Siminicea, femeia alături de care Reziuc trăia de mai bine de un an la casa din Dragomirna, construită de primar dar trecută pe numele concubinei, și fiica acesteia au reclamat că au fost bătute și sechestrate și amenințate cu ceea ce părea a fi un pistol.

În acest context, s-a solicitat mandat de percheziție, iar pe 31 ianuarie o armată de polițiști de la Salcea (la sediul acestei instituții de poliție a fost depusă plângerea penală) a descins la imobilul din Dragomirna.

Pistolul cu care și-ar fi amenințat concubina nu a fost găsit, deși cu ajutorul celor de la ISU Suceava a fost golit și iazul din curtea casei. Polițiștii au plecat cu o serie de lucruri care ar putea constitui probe în dosar, pe care le-au coroborat cu alte informații.

  • Radu Reziuc are montată și brățară electronică

La începutul lunii februarie a intrat în vigoare și ordinul de protecție prin care lui Radu Reziuc îi este interzis să se apropie la mai puțin de 50 de metri față de reclamantă și față de fiica acesteia, în vârstă de 19 ani, inclusiv de locuința acestora și față de școala unde învață tânăra.

Primarului îi este interzis să ia legătura cu cele două, inclusiv telefonic sau prin corespondență.

Conform deciziei Judecătoriei Suceava, din 3 februarie, primarul este obligat să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere, pentru o perioadă de 12 luni.

Primarului i se atrage atenția că încălcarea oricărei obligații sau interdicții constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Mai mult, dacă încalcă oricare din măsuri, inculpatul poate fi arestat preventiv.

Radu Reziuc a contestat acest ordin de protecție, dar termenul stabilit de Tribunalul Suceava pentru analizare a fost stabilit abia pe 12 martie.

  • Vrea să recupereze și imobilul din Dragomirna, pe care îl făcuse cadou concubinei

Radu Reziuc a deschis și el o acțiune judecătorească față de Alina Stanciu, concubina cu care a avut conflictul.

Mai exact, la Judecătoria Suceava este un dosar care are ca obiect ”acțiune în declararea simulației”.

Aceasta este o acţiune personală, în constatare, prin care se asigură înlăturarea elementelor simulate (nereale) din contractul public al părţilor, în scopul aplicării singurului contract care corespunde voinţei lor reale, şi anume, cel secret.

Practic, primarul Radu Reziuc recunoaște că acea casă din Dragomirna (unde au avut loc și scenele violente) îi aparține și fusese trecută pe numele concubinei doar pentru a ascunde ceva.



Recomandări

Primarul Radu Reziuc, reținut pentru violență în familie, a fost suspendat din PSD Suceava la propunerea deputatului Eugen Bejinariu

Avocatul mamei și fiicei care ar fi fost agresate de primarul Reziuc: „Vorbim despre două femei care au fost legate, lovite, sechestrate o noapte întreagă”