– Mai mulți consilieri locali din comuna Dărmănești au reclamat faptul că primarul Gavril Gălan vrea să mărească nejustificat sumele din bugetul pentru pietruirea unor drumuri
– Consilierul local Dan Chidoveț spune că în cursul anului trecut, pentru pietruirea drumurilor a fost cheltuită suma de 2,4 miliarde de lei vechi, însă, în loc de balast, s-au folosit bolovani
– Reclamațiile fac referire și la faptul că primarul Gălan a propus spre aprobare, în luna ianuarie a.c., o investiție la primăria din comună care a fost începută în cursul anului trecut
Între primarul din Dărmănești, Gavril Gălan, și mai mulți consilieri locali din această comună este pe cale să izbucnească un adevărat conflict, generat de modul în care șeful primăriei dorește să împartă bugetul local pentru anul 2007. Motivul nemulțumirii consilierilor locali este dat de intenția primarului Gălan de a promova un proiect de hotărâre prin care, la doar după 4 zile de la adoptarea bugetului pe anul 2007, se vine cu o rectificare a acestuia.
Totul a pornit în momentul în care la ședința Consiliului Local Dărmănești din data de 31 ianuarie a.c., consilierii au reușit să modifice proiectul de buget înaintat de primarul Gălan, prin aprobarea unor amendamente care au dus la diminuarea sumelor propuse pentru pietruirea drumurilor. Potrivit spuselor consilierului local Dan Chidoveț, la acest capitol s-a propus alocarea a 1,4 miliarde de lei vechi, sumă din care, 600 milioane de lei vechi au fost transferate pentru sprijinirea construcției unor biserici. „Nu am fost de acord cu alocarea sumei de 1,4 miliarde de lei pentru pietruiri de drumuri, pentru că avem rezerve față de modul în care se cheltuiesc acești bani. Noi suntem pentru realizarea acestor investiții, însă nu am văzut nici până acum devizele lucrărilor efectuate în cursul anului trecut, când s-a alocat o sumă mult mai mare, însă pe drumuri s-au împrăștiat refuzuri, bolovani, iar din informațiile pe care le avem, în avize s-a trecut că s-a pietruit cu sort, care este mult mai scump”, a declarat Dan Chidoveț.
În numele mai multor consilieri, el acuză faptul că în condițiile în care Consiliul Local din Dărmănești a votat bugetul local cu diminuarea sumelor alocate pentru pietruirea drumurilor, la doar patru zile, primarul Gălan a convocat o ședință extraordinară pentru a încerca să aloce fonduri suplimentare la acest capitol. Astfel, în urmă cu trei zile, în cadrul ședinței CL Dărmănești, primarul a venit în fața consilierilor cu un nou proiect de hotărâre pentru rectificarea bugetară, solicitând votul pentru majorarea cu câteva sute de milioane de lei vechi pentru diverse cheltuieli materiale ale Primăriei. Cu toate acestea însă, consilierii au respins și de această dată proiectul de hotărâre al primarului din Dărmănești, în condițiile în care rectificarea propusă nu era susținută de o expunere de motive privind necesitatea acestor sume. Mai mult, unii dintre consilierii care s-au opus acestei rectificări și-au exprimat temerea că primarul Gavril Gălan va trimite Prefecturii Suceava hotărârea de aprobare a bugetului local pe anul 2007 cu unele vicii, astfel încât să nu primească avizul de legalitate. „În aceste condiții, dumnealui ar putea veni din nou în fața consilierilor locali pentru a rediscuta proiectul de buget, și pentru a încerca din nou suplimentarea sumelor pentru pietruiri. Asta în condițiile în care aceste investiții sunt extrem de greu de urmărit, dacă s-au făcut legal sau nu”, a mai spus Dan Chidoveț.
Pe de altă parte, el a sesizat și faptul că primarul din Dărmănești a înaintat în prima ședință de Consiliu Local din acest an un proiect de hotărâre prin care se aprobă o investiție în vederea extinderii primăriei acestei comune. Semnele de întrebare legate de acest proiect au apărut însă în momentul în care s-a luat în discuție valoarea acestei investiții, precum și momentul în care a fost începută. Astfel, deși Consiliul Local Dărmănești a aprobat în cele din urmă această investiție, trebuie precizat faptul că lucrările de extindere a primăriei au fost demarate în luna noiembrie a anului trecut. „Noi nu știm în acest moment care este valoarea acestei investiții, dacă a fost organizată o licitație pentru desemnarea firmei și dacă a fost întocmit un caiet de sarcini. Asta în condițiile în care eu, în calitate de membru al comisiei economice din Consiliul Local Dărmănești, am solicitat în diverse rânduri documentația în baza căreia a fost aprobată și începută această investiție”, a mai spus Chidoveț.






