Atunci când vrea să vorbească pentru presă, primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Constantin Șerban, dă dovadă că poate să facă acest lucru cu cea mai mare deschidere. O face însă doar atunci când vrea, doar pentru a se lăuda, și doar atunci când vrea să explice opiniei publice câte realizări are de când a preluat mandatul de primar în Câmpulung Moldovenesc. Însă în aceste situații, Șerban uită că orașul pe care îl conduce are probleme, poate mai mari ca în alte localități urbane ale județului, aspecte care sunt trecute la capitolul „și altele”. Orice altă încercare de a obține informații cu privire la problemele reale pe care le au locuitorii municipiului pe care îl conduce se izbește de un refuz categoric și de o tăcere inexplicabilă. Recent, primarul Gabriel Constantin Șerban a încercat să explice opiniei publice din județul Suceava și locuitorilor din Câmpulung Moldovenesc că dezvoltarea acestui oraș este dinamică și că în momentul de față se realizează investiții pentru creșterea calității vieții tuturor câmpulungenilor.
Într-un interviu publicat recent în presa suceveană, Gabriel Constantin Șerban explică cât a muncit el pentru a atrage fonduri europene pentru proiecte de dezvoltare și cât este de preocupat pentru creșterea nivelului de trai al locuitorilor din Câmpulung Moldovenesc. După aproape șapte ani de mandat, în care „orașul turistic de interes național” Câmpulung Moldovenesc a fost mai mult „un oraș de coșmar” decât o perlă a Bucovinei, Șerban încearcă și de această dată să explice ce eforturi a făcut pentru a aduce bani în acest municipiu. Gabriel Constantin Șerban a făcut referire în special la proiectele pentru modernizarea infrastructurii rutiere și pentru construcția unei pârtii de schi în masivul Rarău, care însumează aproximativ 25 de milioane de euro.
„Este normal să accesăm toate oportunitățile de finanțare care sunt pe piață acum. Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului administrează domenii care se intersectează fericit cu nevoile municipiului nostru și faptul că știm să facem proiecte eligibile ne pune în situația favorabilă de a obține fondurile care se derulează prin acest minister”, povestește Șerban în interviu atunci când vine vorba despre modul în care a obținut aprobare pentru proiectul prin care în masivul Rarău se va construi o pârtie de schi.
Șerban se laudă cu proiectele pentru care au muncit mai mult alții
Înainte de aceasta, Gabriel Constantin Șerban vorbește și de proiectul pentru modernizarea străzilor din Câmpulung Moldovenesc, și reușește să facă o declarație care pare să nu aibă nici o legătură cu realitatea. „Pentru mine a fost o preocupare permanentă starea drumurilor și străzilor municipiului și de când sunt primar, în toți acești ani, am căutat să găsesc soluții pentru a aborda cât mai multe investiții în infrastructura rutieră. Nu a fost ușor, pentru că bugetul municipiului nu permite lucrări de o asemenea anvergură”, povestește Gabriel Constantin Șerban la mai mult de șapte ani de când a preluat conducerea acestui municipiu. Fără doar și poate „preocuparea permanentă pentru starea drumurilor” din acești ultimi ani poate fi „confirmată” de toți locuitorii municipiului Câmpulung Moldovenesc, care în tot acest timp au avut unele dintre cele mai proaste rețele de străzi din întreg județul. Și de data aceasta, Șerban spune că salvarea a venit prin proiectele europene. „Dar având proiecte bune am reușit să includ Câmpulungul în câteva programe cu finanțare europeană și guvernamentală”, se laudă Gabriel Constantin Șerban.
În mărinimia sa, la capitolul „mulțumiri” pentru obținerea proiectelor mari pe care le are în Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Constantin Șerban îi amintește tangențial pe președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, precum și pe cei doi parlamentari din zona sa, deputatul Dan Gabriel Gospodaru și senatorul Sorin Fodoreanu.
În fapt, așa cum se vorbește în mediile politice, cei trei au fost fără doar și poate „primarii” care au făcut ultimele demersuri și au contribuit în fapt la aprobarea proiectelor pentru modernizarea infrastructurii rutiere și construcția pârtiei de pe Rarău.
De subliniat faptul că modul în care Gabriel Constantin Șerban a muncit pentru a obține fonduri pentru orașul pe care îl conduce este cât se poate de cunoscut în unele medii politice și administrative, acolo unde vorbește despre modul în care acesta ar fi putut să beneficieze de o serie de proiecte și de finanțări, însă „a uitat” să întocmească documentația care i-a fost cerută.
Șerban are altă agendă decât preocupările câmpulungenilor
Nu în ultimul rând, trebuie spus că „cireașa de pe tort” din interviul la care făceam referire este concluzia lui Gabriel Constantin Șerban, care spune că „principala mea preocupare ca primar este să cresc calitatea vieții locuitorilor municipiului”. În acest sens, el vorbește despre viitoarele proiecte pentru modernizarea și extinderea rețelelor de apă, canal și gaze naturale, dar și pentru modernizarea străzilor din oraș.
În comparație cu preocupările pe care Gabriel Constantin Șerban spune că le are, cotidianul „Monitorul de Suceava” a prezentat în ultimele săptămâni numeroase exemple prin care se poate vedea clar modul în care câmpulungenii au un nivel de trai „ridicat”.
În contrast cu preocupările primarului, locuitorii din Câmpulung Moldovenesc sunt nevoiți să se ferească de „hingherii” care vânează mașinile, au șanse mari să-și plătească până și parcările dintre blocuri, trebuie să suporte mirosurile insuportabile de la stația de epurare a orașului, iar tinerii sunt nevoiți să aștepte ani de zile pentru a obține un apartament ANL, deși blocurile sunt finalizate de câțiva ani de zile, iar primăria mai trebuie să asigure utilitățile.
Sinceritate
Primarul din Câmpulung, Gabriel Șerban, se laudă cu ce au muncit alții pentru el
