Pentru Nicolae Chiriac, primarul din Broșteni, dosarele penale curg unul după altul. După ce Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, a început urmărirea penală împotriva edilului din Broșteni, mai nou și Agenția Națională de Integritate a solicitat o anchetă penală.
Inspectorii ANI au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei și solicită efectuarea de cercetări pentru infracțiunea de conflict de interese.
„În calitate de consilier local, a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului local al orașului Broșteni privind organizarea pășunatului în anul 2010 la nivelul Orașului Broșteni, în temeiul căreia a fost încheiat un contract de închiriere între Consiliul Local al orașului Broșteni și Asociația Crescătorilor de Animale «Ciobănașul» Broșteni(asociație în cadrul căreia deține calitatea de membru și președinte)”, se arată într-un comunicat al Agenției Naționale de Integritate.
Actualul edil, ales în iunie 2012 pentru un mandat de patru ani, a deținut funcția de viceprimar al orașului Broșteni în perioada 17 iunie 2009 – 13 iunie 2011, dar și calitatea de consilier local în mandatul 2008 – 2012.
Nicolae Chiriac nu a putut fi contactat pentru a-și exprima un punct de vedere vizavi de acuzațiile care i se aduc.
Ilegalități uriașe cu bani de la Uniunea Europeană
Împotriva primarului Nicolae Chiriac procurorii DNA Suceava au început deja urmărirea penală pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, abuz în serviciu contra intereselor publice, respectiv prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.
În decurs de câțiva ani, Asociația „Ciobănașul” a „supt” de la Agenția pentru Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) nu mai puțin de 37 de miliarde de lei vechi.
Pentru a recupera măcar parțial aceste pagube, procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, au dispus măsuri asigurătorii pentru casa și anexele în care locuiește la Broșteni primarul Chiriac, dar și pe patru apartamente aflate într-un bloc cumpărat de acesta în condiții oarecum neclare.
Sechestru există de câteva zile și pe terenurile aflate în proprietatea lui Nicolae Chiriac, dar și pe construcțiile pieței din Broșteni, ajunsă proprietatea edilului tot într-un mod oarecum neclar.
A tras în mocirlă alți șase aleși locali și un amic
În nebunia subvențiilor ilegale încasate de la APIA Suceava, Nicolae Chiriac nu a fost singur. În aceeași mocirlă au intrat actualul viceprimar, Vasile Rusu, dar și consilierii locali Mircea Păușeriu, Niculiță Luncașu, Gheorghe Balan, Cezar Ilișanu și Constantin Hîj. Cei șase sunt urmăriți penal de procurorii DNA Suceava pentru conflict de interese și prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor. Mai exact, aceștia au votat, în calitate de consilieri, o serie de hotărâri de consiliu local favorabile pentru Asociația „Ciobănașul” în condițiile în care dețineau diferite funcții în această structură.
Mai mult, o parte dintre consilieri aveau și propriile firme, la care ajungeau diferite sume de bani virate de Asociația „Ciobănașul”.
Firmele la care au ajuns bani în mod ilegal sunt SC Păușeriu SRL, aparținând lui Mircea Păușeriu, SC Ozon Com SRL, aflată în mâna lui Gheorghe Balan sau SC Forest Patroll SRL, deținută de Cezar Ilișanu. Bani au ajuns și la SC Recanap SRL Broșteni, firmă controlată de Mircea Ilișanu, unchiul consilierului local Cezar Ilișanu.
În decurs de doi ani, 2012 și 2013, cele patru firme au primit sume totale cuprinse între 400 și 700 de milioane de lei vechi.
În același dosar mai este cercetat penal și Neculai Nistor, actualul președinte al Asociației „Ciobănașul”, care a preluat funcția după ce amicul său Nicolae Chiriac a ajuns primar în Broșteni.
Încă un dosar
Primarul din Broșteni, descoperit de ANI în conflict de interese
