Investiție

Primarul din Berchișești, Violeta Țăran: „Locuitorii comunei vor avea 100% acces la sistemul de canalizare”

Primarul comunei Berchișești, Violeta Țăran
Primarul comunei Berchișești, Violeta Țăran

Primarul din Berchișești, Violeta Țăran, a anunțat că în această comună au început lucrările la extinderea sistemului de canalizare, investiția fiind finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Violeta Țăran a precizat că proiectul de reabilitare, modernizare și extindere a sistemului de canalizare, precum și cel de modernizare a stației de epurare și înființare a unei stații de pompare se aflau pe lista sa de obiective de investiții, termenul de finalizare fiind în acest an.
„Lucrările se vor derula pe o porțiune de circa zece kilometri, fapt ce va permite racordarea ultimelor aproximativ 200 de gospodării la sistemul de canalizare, inclusiv cele din cartierul locuit de romi. Sunt convinsă că investiția va reprezenta un succes deplin și sunt optimistă că va fi finalizată într-un timp record, astfel încât locuitorii comunei Berchișești să beneficieze în proporție de 100% de o canalizare modernă, la cele mai înalte standarde calitative”, a spus Violeta Țăran. Ea a ținut să le mulțumească cetățenilor care locuiesc în zonele unde se lucrează pentru cooperare și înțelegere, disconfortul creat în perioada următoare urmând să fie uitat odată cu beneficiile aduse de finalizarea investiției.
„Transformarea Berchișeștiului într-un loc în care oamenii să dorească să trăiască, să muncească și să-și crească copiii, așa cum îmi place mie să spun, este un deziderat realizabil pentru echipa Primăriei și a Consiliului Local. În sprijinul acestei idei stă și faptul că, în ultima perioadă, mulți localnici plecați în străinătate s-au reîntors definitiv acasă. Iar administrația noastră locală are o relație deosebită cu cetățenii, fiind permanent la dispoziția lor și venind în întâmpinarea cerințelor și necesităților existente. Suntem o așezare în continuă dezvoltare, am muncit mult pentru a le crea oamenilor un grad de confort sporit, din prisma asigurării condițiilor de tip urban în ceea ce privește infrastructura și serviciile publice oferite”, a transmis primarul comunei Berchișești.

Recomandări

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN COMUNA BOTOȘANA

CNAIR lansează licitația pentru tronsonul Bălcăuți-Siret al drumului expres spre Ucraina, care va avea rol militar și civil

Șoldan anunță o creștere a numărului de pasageri pe Aeroportul Suceava, precum și investiții majore pentru dezvoltarea acestuia

Extinderea aeroportului din Suceava, aprobată de consilierii județeni și prognozată a fi finalizată în 3 ani

Deputatul Emanuel Ungureanu anunță că a fost lansat Ghidul solicitantului pentru accesarea banilor europeni necesari reconstrucției orașului Broșteni