Scopul scuză mijloacele

Primarul comunei Slatina, suspectat de localnici că a ”împrumutat” romi de la Mironu pentru voturi la alegerile din iunie



Primarul de Slatina, Ilie Gherman
Primarul de Slatina, Ilie Gherman

Comunitățile de romi, mai ales cele sărace, sunt țintă pentru toate partidele, cel puțin o dată la patru ani, în preajma alegerilor. Din acest punct de vedere, primarii în funcție sunt privilegiați deoarece au și pârghiile necesare, prin ajutoarele sociale, pentru a le capta atenția și a le obține voturile. Aceasta este opinia unor locuitori din comuna suceveană Slatina, care au constatat, săptămâna trecută, că în câteva zile au concetățeni noi, de etnie romă. La Slatina, recensământul din 2011 nu a înregistrat nici măcar un singur etnic rom. Unul dintre directorii de școală din comună, Oana Șorodoc, ne-a confirmat, ieri, că aceasta este și situația actuală: nu sunt familii de romi în comună.
Cu toate acestea, săptămâna trecută 12 persoane de etnie romă au mers la Serviciul de Evidență a Persoanei din Fălticeni și au solicitat viză de flotant în Slatina. Nouă dintre aceștia au fost într-o singură zi, vineri, 8 aprilie.
Șeful serviciului, Marian Loghin, ne-a confirmat că respectivele persoane au primit viză de Slatina, iar în susținerea solicitării au prezentat adeverințe că dețin o proprietate în această comună.
Conform informațiilor noastre, este vorba despre romi din Mironu, comuna Valea Moldovei.
Contactat, primarul de Slatina, Ilie Gherman, ne-a declarat, ieri, că nu știe nimic despre noii locuitori ai comunei, chiar dacă adeverințele de proprietari au fost eliberate la primăria pe care o conduce. ”Dar dacă au venit, ce? Care e problema? E interzis, cumva? Poate sunt prieteni de-ai mei. Dacă la mine vine cineva și solicită să locuiască la Slatina pe mine nu mă interesează dacă-i rom, albanez sau mai știu eu ce. Poate să vină și tata romilor, dacă vrea”, ne-a declarat Ilie Gherman.
Întrebat dacă această mutație are și semnificație electorală, primarul a răspuns tot printr-o întrebare: ”La cât am făcut în comuna asta 20 de ani, vă faceți probleme că n-are cine mă vota? Credeți că stau eu în 12 voturi?”
Adversari politici, în PSD și PNL, primarii Gherman și Moroșan colaborează administrativ
În comuna presupusă de baștină a celor proaspăt rezidenți de Slatina, Valea Moldovei, primarul Constantin Moroșan se amuză inițial când este întrebat dacă îi ”împrumută” vecinului său de la Slatina romi pentru alegeri. ”Eu sunt prieten cu Ilie (n.r. Gherman), avem și proiecte împreună, dar cum să-i împrumut eu votanți?! Ce, dispun eu de votul cuiva?”
Ulterior, a revenit telefonic și ne-a comunicat că, deși a avut întotdeauna un rezultat mai mult decât confortabil la alegeri, nu renunță la nici un alegător în favoarea ”prietenului Ilie”. ”Am avut întotdeauna majoritate și mă bat și la aceste alegeri pentru majoritate. Voturile contează și pentru Consiliul Local și pentru Consiliul Județean, nu doar pentru mine, ca primar. Nu renunț la nici un vot. O să discut cu primarul de la Slatina despre povestea asta”, a mai spus primarul din Valea Moldovei.
La ultimele alegeri locale, procentul cu care a câștigat Constantin Moroșan, de la PSD, al patrulea mandat de primar a fost de 78%. Din numărul total de alegători, 1.300 sunt la Mironu și 1.100 în restul comunei, deci voturile romilor înseamnă jumătate din ceea ce a obținut.
La Slatina, Ilie Gherman, de la PNL, este la al cincilea mandat de primar. Alegerile locale din 2012 le-a câștigat la limită, cu 50,83%.
Verificarea votanților se face electronic la alegerile din 5 iunie
Precizăm că la alegerile locale din acest an, pentru prevenirea fraudelor, alegătorii vor fi verificați electronic înainte de a-și exercita dreptul de vot, adică se va verifica CNP-ul fiecărei persoane prin intermediul Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.
Înainte de a primi buletinul de vot, alegătorii vor prezenta actul de identitate unei persoane din cadrul secției de votare care se va ocupa de înscrierea codului numeric personal (CNP) în sistemul informatic.
În situația în care alegătorul nu va figura în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară, sistemul va semnala dacă persoana respectivă:
– are 18 ani;
– și-a pierdut dreptul de vot;
– este arondată la altă secție de votare;
– este omisă din lista electorală permanentă și are domiciliul în raza teritorială a secției de votare respective; nu a formulat o solicitare de a fi înscrisă în Registrul electoral cu adresa de reședință;
– și-a mai exercitat dreptul de vot la același scrutin.
În baza verificărilor în sistem, după caz, alegătorul:
– va fi împiedicat să voteze, dacă n-are 18 ani sau dacă și-a pierdut drepturile electorale;
– va fi îndrumat către secția de votare la care este arondat, dacă s-a prezentat la secția greșită;
– va fi îndrumat către secția de votare unde a fost arondat conform reședinței, dacă acesta a solicitat să fie înscris în Registrul electoral cu adresa de reședință;
– va fi înscris în lista electorală suplimentară, dacă este omis din lista electorală permanentă (dacă are domiciliul în raza teritorială a secției de votare respective și nu a cerut înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință);
– va fi lăsat să voteze, dacă îndeplinește condițiile legale și este înscris în lista electorală permanenta/copia de pe lista electorală complementară.
Legea nr. 115/2015 mai prevede că, în cazul în care apar probleme de funcționare a sistemului informatic, votarea nu va fi suspendată sau întreruptă, ci alegătorii prezintă actul de identitate operatorului de calculator sau membrului biroului electoral al secției de votare desemnat de președintele acestuia, care consemnează pe suport electronic sau de hârtie, după caz, codurile numerice personale ale alegătorilor și ora la care s-au prezentat la vot.
De implementarea și gestionarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal se ocupă Autoritatea Electorală Permanentă, cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale și al Institutului Național de Statistică. Acesta se va folosi de datele și informațiile din Registrul electoral, Registrul secțiilor de votare și listele electorale complementare.
Mai precizăm că STS a achiziționat și testat echipamentele prin care alegătorii vor fi verificați înainte de a vota la alegerile locale.
Codul penal prevede, în prezent, că persoanele care votează de două sau mai multe ori risca să fie pedepsite cu închisoare de la șase luni la trei ani sau cu amendă și interzicerea unor drepturi. La fel pot fi pedepsiți și cei care votează deși nu au acest drept sau care introduc în urnă mai multe buletine de vot decât au dreptul. De asemenea, autoritățile pedepsesc și tentativa de fraudă.
Au drept de vot cetățenii români care au cel puțin 18 ani, iar aceștia se pot prezenta să voteze numai în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care își au domiciliul sau reședința.



Recomandări

În 82 dintre cele 114 localități din județul Suceava, George Simion a obținut între 60 și peste 80 la sută din voturi

În 82 dintre cele 114 localități din județul Suceava, George Simion a obținut între 60 și peste 80 la sută din voturi
În 82 dintre cele 114 localități din județul Suceava, George Simion a obținut între 60 și peste 80 la sută din voturi

În județul Suceava alegerile au fost câștigate de George Simion, cu aproape 58 la sută din voturi, în țară câștigător este Nicușor Dan

În județul Suceava alegerile au fost câștigate de George Simion, cu aproape 58 la sută din voturi, în țară câștigător este Nicușor Dan
În județul Suceava alegerile au fost câștigate de George Simion, cu aproape 58 la sută din voturi, în țară câștigător este Nicușor Dan

Doi locțiitori ai președinților secțiilor de votare, înlocuiți după ce au postat pe Facebook „glumițe” despre candidați

Dan Filimon, coordonatorul AUR Suceava: „Fiecare român are dreptul să voteze liber, fără constrângeri, iar orice încercare de a controla votul prin mijloace ilegale trebuie expusă și sancționată”
Dan Filimon, coordonatorul AUR Suceava: „Fiecare român are dreptul să voteze liber, fără constrângeri, iar orice încercare de a controla votul prin mijloace ilegale trebuie expusă și sancționată”