Sănătatea în pioneze

Primarul Aurel Olărean, internat în Spitalul Penitenciar Dej



Aurel Olărean a fost transferat din Penitenciarul Gherla în Spitalul Penitenciar Dej în cursul zilei de miercuri, 21 ianuarie
Aurel Olărean a fost transferat din Penitenciarul Gherla în Spitalul Penitenciar Dej în cursul zilei de miercuri, 21 ianuarie

Aurel Olărean, primarul arestat și suspendat al municipiului Rădăuți, a ajuns din nou în spital. El a fost transferat din Penitenciarul Gherla în Spitalul Penitenciar Dej în cursul zilei de miercuri, 21 ianuarie. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Penitenciar Dej a precizat că Aurel Olărean va fi supus unor investigații medicale, iar la final se va decide care este tratamentul pe care trebuie să-l urmeze.
Totuși, starea de sănătate nu este foarte gravă, și asta pentru că ieri a ținut să fie prezent în sala de judecată de la Curtea de Apel Cluj, acolo unde s-a discutat cererea de prelungire a perioadei de arest preventiv. Judecătorul instanței clujene a mers pe aceeași măsură luată încă de acum câteva luni și a decis înlocuirea stării de arest preventiv cu arestul la domiciliu. Este pentru a patra oară când magistrații clujeni îl trimit acasă pe Aurel Olărean, dar și pe ceilalți trei inculpați arestați în acest dosar: procurorul Dumitru Dîmbu, judecătorul Bogdan Bărbuță și afaceristul Constantin Babiuc.
În precedentele situații, decizia de la Curtea de Apel Cluj a fost întoarsă cu 180 de grade la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a admis contestația formulată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție și a menținut starea de arest preventiv față de cei patru inculpați.
În ceea ce-l privește pe Aurel Olărean, este pentru a doua oară când ajunge într-un spital penitenciar. S-a mai întâmplat și la începutul lui decembrie 2014, când primarul suspendat din Rădăuți a fost internat la Spitalul Penitenciar Rahova, acuzând, de asemenea, probleme medicale.
Pe de altă parte, în urmă cu două săptămâni Aurel Olărean a formulat o cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu, solicitare care i-a fost admisă de Curtea de Apel Cluj. Contestația formulată de procurorii DNA nu a fost încă analizată la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cele 30 de zile de arest preventiv pentru Olărean, Dîmbu, Bărbuță și Babiuc au intrat în vigoare pe 8 ianuarie 2015 și expiră pe 7 februarie 2015, zi în care ar putea pleca acasă dacă Înalta Curte de Casație și Justiție nu admite din nou contestația DNA.
Dîmbu, Bărbuță și Babiuc au deja șapte luni de arest preventiv
Dîmbu, Bărbuță și Babiuc au fost arestați pe 25 iunie 2014, în urma unor ample percheziții care au șocat întreaga comunitate locală.
Trebuie spus că la audierile din luna iunie a fost chemat și primarul din Rădăuți, numai că procurorii au decis atunci să-l cerceteze în stare de libertate în calitate de suspect. Cu toate că i s-a cerut să nu influențeze martorii din dosar, Aurel Olărean a încercat să scape de acuzațiile din dosar și a vrut să-l șantajeze pe consilierul local Traian Andronachi. Acesta urma să voteze o Hotărâre de Consiliu Local prin care primarul era exonerat de tergiversarea unui dosar, iar în schimb Aurel Olărean urma s-o mențină în funcția de bibliotecar-șef pe soția lui Andronachi.
Totul a ajuns la urechile procurorilor DNA, care au venit la Rădăuți din nou și l-au ridicat pe Aurel Olărean. Se întâmpla la mijlocul lunii septembrie 2014.
În afara celor patru persoane aflate în arest preventiv, în acest dosar au mai fost trimise în judecată alte opt persoane fizice și o persoană juridică, Nikodemus Babiuc.
Lista este deschisă cu judecătoarea Daniela Mariana Prandea, concubina lui Bogdan Bărbuță, continuă cu avocata Isabela Zorica Vega, fostul șef al Punctului Poliției de Frontieră Siret, Mihai Prelipcean, dar și primarul din Marginea, Ioan Onufrei.
Celelalte patru persoane care fac obiectul rechizitoriului sunt două pensionare, Silvia Panțîru și Maria Cociorvan, dar și două persoane fără nici o ocupație, Victoria Țîcșă și Alina Ancuța Solovăstru.
În cauză este inclusă ca inculpat și persoana juridică SC Nikodemus Babiuc SRL, firmă ale cărei conturi sunt sub sechestru.
Sub sechestru se află și cele 41,59 de hectare de teren care au făcut obiectul tranzacțiilor dubioase în care au fost implicați judecătorul Bogdan Bărbuță și afaceristul Constantin Babiuc, și care acum sunt în proprietatea celor de la Schweighofer.



Recomandări

Mandat de arestare confirmat definitiv pentru polițistul de frontieră pus sub acuzare pentru trafic de droguri de mare risc

Mandat de arestare confirmat definitiv pentru polițistul de frontieră pus sub acuzare pentru trafic de droguri de mare risc
Mandat de arestare confirmat definitiv pentru polițistul de frontieră pus sub acuzare pentru trafic de droguri de mare risc