Război cu cuțitele pe masă între primarul din Rădăuți și liderii USL Suceava. Președinții PSD, PNL și PC Suceava au semnat un document prin care îl cheamă în judecată pe Aurel Olărean, pe care-l acuză că refuză cu rea-credință să respecte legea. Mai exact, edilul din Rădăuți a fost chemat în fața judecătorilor de la Tribunalul Suceava pentru a da socoteală în ceea ce privește validarea a trei consilieri USL în locul altor trei consilieri locali aleși pe listele acestei formațiuni și care din diferite motive și-au înaintat demisiile.
După alegerile locale desfășurate în luna iunie 2012, Nistor Tătar, Loghin Lăcrămioara și Galan Constantin au devenit consilieri locali pe listele USL. De-a lungul timpului, cei trei și-au dat demisia din funcția de consilieri locali, iar reprezentanții USL au solicitat Consiliului Local al municipiului Rădăuți să fie validați, în locurile rămase vacante, alte persoane aflate pe lista de supleanți a USL, respectiv Vasile Alupoaie, Mihai Gavril și Simion Sticleț.
„Deși, de exemplu, Nistor Tătar a demisionat din funcția de consilier local încă din data de 06.07.2012, nici până în prezent Consiliul Local al municipiului Rădăuți nu a luat act de vacantarea postului, și să valideze altă persoană în funcția de consilier local, refuzând să aplice dispozițiile legale mai sus menționate. Față de situația creată, au fost efectuate demersuri și la Prefectura județului Suceava, această instituție punând în vedere Consiliului Local al municipiului Rădăuți să aplice și să respecte dispozițiile legale”, se arată în plângerea înregistrată la Tribunalul Suceava.
Daune morale de 10.000 de lei cerute primarului Olărean
Prin acțiunea în instanță, liderii USL Suceava doresc reinstaurarea legalității. Mai exact, președinții PSD, PNL și PC Suceava cer ca în termen de 10 zile de la pronunțarea unei hotărâri judecătorești să-i înlocuiască pe cei trei consilieri locali care au demisionat cu supleanții de pe listele USL. Atât primarului, cât și secretarului municipiului Rădăuți, Haralambie Herghiligiu, li se cer și daune morale.
„Solicităm obligarea pârâților, primarul municipiului Rădăuți-Aurel Olărean și secretarul municipiului Rădăuți- Herghiligiu Haralambie, la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale pentru afectarea imaginii USL prin neîndeplinirea cu rea credință a obligațiilor prevăzute de art. 12 din Legea nr. 393/2004”, se mai arată în plângerea reprezentanților USL Suceava.
Președinții celor trei partide, PSD, PNL și PC, consideră că prin neîndeplinirea atribuțiilor legale care le reveneau, Olărean și Herghiligiu au prejudiciat imaginea USL.
„Primarul Olărean nu a înțeles că a fost ales pentru a respecta legea”
Liderii principalelor partide din USL Suceava consideră că modul de acțiune al primarului din Rădăuți este total incorect, iar acest lucru trebuie să se schimbe cât mai curând.
„Este reprobabil că primarul Aurel Olărean nu a înțeles că a fost ales pentru a respecta legea și nu pentru a o încălca. Tocmai pentru că nu dorește să respecte legea l-am acționat în judecată, deși nu am dorit acest lucru. Faptul că disturbă activitatea Consiliului Local Rădăuți ne-a determinat pe noi, cei raționali, să impunem aplicarea legii”, a declarat Alexandru Băișanu, președintele PNL Suceava.
Liderul liberalilor suceveni a mai adăugat că edilul din Rădăuți trebuie să înțeleagă că reprezintă executivul și că el nu conduce primăria, ci doar aplică hotărârile consilierilor locali.
„Este singurul municipiu al județului Suceava în care lucrurile trenează de când primar este Aurel Olărean, și este mare păcat pentru locuitorii din Rădăuți”, a completat Băișanu.
La rândul său, Cătălin Nechifor, președintele PSD Suceava, a menționat că nimeni nu are ceva împotriva persoanei Aurel Olărean, ci a primarului Aurel Olărean.
„Demersul nostru este acela de a-l determina pe primarul Aurel Olărean să aibă un comportament în limitele legii. Oricum, nu-i nimic nou în modul său de acțiune, dar trebuie să înțeleagă că lucrurile nu vor mai continua în acest ritm”, a spus Cătălin Nechifor.
Președintele social-democraților suceveni a mai adăugat că banii ceruți cu titlu de daune morale vor fi destinați ajutorării copiilor din așezământul de la Rădăuți.
Ce spune Olărean
De partea cealaltă, Aurel Olărean neagă că a tergiversat voit numirea noilor consilieri locali de pe listele USL Rădăuți și aruncă pisica în curtea acestora.
„Noi am făcut o adresă către USL pentru înlocuirea domnului Tătar, dar nu am primit nici un răspuns, așa că încă așteptăm, să vedem, poate până la ședința ordinară de la sfârșitul acestei luni ne vor comunica datele solicitate”, a spus primarul din Rădăuți.
Edilul Aurel Olărean are o explicație și pentru că în locul Lăcrămioarei Loghin nu a fost desemnat un alt consilier local.
„A fost o ședință ordinară la care trebuia discutată această înlocuire, dar domnii consilieri de la USL au plecat din sală, așa că a fost imposibil să luăm o decizie”, a completat Olărean.
În instanță
Primarul Aurel Olărean, dat în judecată de președinții PSD, PNL și PC Suceava
