Rădăuți

Primarul Aurel Olărean contestă la prefect bugetul aprobat de Consiliul Local



Aurel Olărean: „Urmează să ne deplasăm la Prefectura Suceava pentru a depune o contestație la hotărârea luată de deliberativul rădăuțean”
Aurel Olărean: „Urmează să ne deplasăm la Prefectura Suceava pentru a depune o contestație la hotărârea luată de deliberativul rădăuțean”

Primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, a decis să sesizeze prefectul de Suceava în vederea contestării bugetului local pentru anul 2011, buget aprobat în urmă cu două zile de consilierii locali. Șeful executivului este nemulțumit că deliberativul nu a alocat bani pentru plata unor lucrări contracte anul trecut și care încă nu au fost finalizate. Printre acestea, primarul a menționat plata lucrărilor de reabilitare a Casei Căsătoriilor, precum și plata lucrărilor pentru realizarea drumului ocolitor din zona de Nord a municipiului Rădăuți.
Primarul Olărean a declarat ieri, într-o conferință de presă, că „După ce proiectul de buget fusese programat inițial pentru ședința de la sfârșitul săptămânii trecute și apoi amânat pentru întrunirea de marți, consilierii au venit cu o serie de amendamente la forma construită de aparatul primăriei. Consider că aceste amendamente nu sunt justificate, pentru că există câteva contracte care sunt în derulare și nu s-a ținut cont de acestea. Menționez aici contractul care prevede extinderea Casei Căsătoriilor, contract încheiat anul trecut, și care are o valoare de circa 221 de mii de lei, din care am achitat anul trecut 104 mii, restul urmând să fie achitat în acest an. Al doilea contract are ca obiect construcția unui drum ocolitor în partea de Nord a municipiului, lucrările au debutat anul trecut și urmau să continue în acest an, însă consilierii nu au ținut cont nici de acest contract. M-am consultat cu secretarul municipiului și urmează să ne deplasăm la Prefectura Suceava pentru a depune o contestație la hotărârea luată de deliberativul rădăuțean”.
Consilierii locali rădăuțeni s-au întâlnit marți, într-o ședință „de îndată” a Consiliului Local, ședință convocată de necesitatea aprobării bugetul local pentru anul 2011. După ce au luat o pauză de consultări, în care au convenit cu specialiștii primăriei asupra amendamentelor pentru secțiunea de funcționare, aleșii rădăuțeni au trecut la vot. În aceste condiții, bugetul pentru anul în curs a fost votat de majoritatea aleșilor locali, dar și cu un vot de „boicot”, cel al consilierului PD-L Constantin Lazăr, și cu o abținere din partea consilierului PNȚCD Dorin Vataman.