Primărița din Baia, Maria Tomescu, și-a început al treilea mandat de primar

Primărița din Baia, Maria Tomescu
Primărița din Baia, Maria Tomescu

Al treilea mandat de primar al comunei Baia a început, sâmbătă, pentru Maria Tomescu. Biroul de presă al PSD de Suceava a transmis, sâmbătă, procentele în creștere care au marcat rezultatele obținute la alegeri de Maria Tomescu: 62% în 2016, 75% în 2020, 85% în 2024. „Când faci bine comunității se vede la vot”, se arată în comunicatul PSD, subliniind că în două mandate primărița a atras pentru comunitatea sa investiții de peste 30 de milioane de euro, în condițiile în care „până acum, «nu am avut nici intrare, nici înțelegere la Consiliul Județean»”.
La ceremonia de sâmbătă au luat parte președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, senatorul George Mândruță, primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, și primarul comunei Fântâna Mare, Octavian Ursache.

La învestirea primăriței din Baia, Maria Tomescu
La învestirea primăriței din Baia, Maria Tomescu

„Le-am transmis locuitorilor din Baia că echipa PSD va fi în continuare alături de primarul lor și că acest nou mandat va fi unul în care Maria Tomescu va avea un partener în dezvoltarea comunei, în persoana noului președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan. Dezvoltăm comuna Baia, dezvoltăm județul Suceava”, se mai arată în comunicat.

Recomandări

După scandalul de agresiune și perchezițiile de la domiciliu, primarul din Mitocu Dragomirnei și-a luat concediu medical

La perchezițiile de la cabana primarului Reziuc din Dragomirna nu a fost găsit pistolul cu care și-ar fi amenințat concubina

Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, și-a agresat concubina și ar fi amenințat-o cu un pistol
Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, și-a agresat concubina și ar fi amenințat-o cu un pistol

Gheorghe Șoldan, prezent alături de primarii din Arbore, Iaslovăț, Volovăț, Burla, Zvoriștea, Zamostea, Solca și Milișăuți, la semnarea contractelor pentru construirea rețelelor de gaze naturale

Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan
Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan