Primăriile din județul Suceava au inventariat doar jumătate din terenurile care urmează a fi retrocedate în baza Legii 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent.
Situația prezentată de prefectul Florin Sinescu ieri, într-o conferință de presă, arată că din cele 855.300 de hectare de teren care fac obiectul Legii 165, comisiile locale de fond funciar au inventariat până acum doar 453.181 de hectare, adică 52% din suprafață.
Prefectul a subliniat că termenul de finalizare a inventarierii terenurilor este 21 iunie 2014, dată după care se trece la etapa a doua a aplicării legii, care constă în identificarea amplasamentelor în vederea punerii în posesie și emiterea titlurilor de proprietate.
„În privința suprafeței agricole și forestiere care a fost retrocedată în baza legilor fondului funciar nr.18, 169, 1 și 247, până acum au fost puse în posesie și s-au emis titluri de proprietate pentru o suprafață de 342.782 de hectare, din care 233.438 de hectare teren agricol și 109.344 de hectare teren cu vegetație forestieră. În privința cererilor care sunt nesoluționate la nivelul județului, urmează a fi soluționate după data de 29 iunie 11.908 cereri cu o suprafață totală care a fost solicitată de foștii proprietari de 23.623 de hectare, din care 13.431 de hectare de pădure și 10.192 de hectare teren agricol”, a arătat Sinescu.
Prefectul a precizat că din mai 2013, de când a intrat în vigoare Legea 165 și până în prezent, Comisia județeană de fond funciar pe care o prezidează a soluționat doar hotărârile judecătorești definitive și irevocabile de punere în posesie. Astfel, a spus Sinescu, comisia a validat în vederea retrocedării suprafața de 258 de hectare de teren, fiind emise totodată 79 de titluri de proprietate.