Fonduri

Primăriile sucevene au atras 120 de milioane de euro din finanțările europene

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunțat în cursul zilei de ieri că primăriile din județ au atras 120 de milioane de euro prin proiectele cu finanțare europeană depuse în cadrul Programului Operațional Regional. Cătălin Nechifor a spus că fondurile au fost atrase în cadrul exercițiului bugetar 2007 – 2013.
Șeful administrației județene a făcut aceste precizări în cadrul unei întâlniri pe care vicepremierul și ministrul Dezvoltării regionale, Liviu Dragnea, a avut-o ieri, la Palatul Administrativ din Suceava, cu primari și parlamentari din județ. Cătălin Nechifor a spus că suma de 112 milioane de euro a fost accesată prin intermediul a 109 de proiecte depuse prin Programul Operațional Regional. El a mai adăugat că în cadrul Programului Operațional „Dezvoltarea capacității administrative” s-au depus alte opt proiecte, cu o valoare de 1,1 milioane de euro, iar în cadrul Programului Operațional Comun România Ucraina – Republica Moldova au fost depuse 31 de proiecte, cu o valoare totală de 5,6 milioane de euro.
„Astfel de abordări pot continua, pentru că asta este doar pe scurt, sintetic, doar ce a însemnat zona de administrație publică. Au fost foarte mulți beneficiari și din zona ONG-urilor și din zona întreprinderilor”, a spus Nechifor. Pe de altă parte, el a remarcat faptul că la întâlnirea cu ministrul Dezvoltării regionale nu au fost prezenți parlamentarii partidelor din opoziție, deși aceștia au fost invitați la discuțiile cu Liviu Dragnea.

Recomandări

Primăria Vatra Dornei a dotat toate unitățile de învățământ din municipiu cu mobilier nou și echipamente moderne printr-un proiect de peste 1,1 milioane de euro

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava

Industria lemnului, ”paralizată” de brățara electronică digitală – SUMAL, cu prejudicii de sute de milioane de euro