Primăriile își pot desemna câte o persoană care să execute gratuit măsurători cadastrale, cum ar fi planuri parcelare, planuri de situații și planuri de prefezabilitate. Șeful Oficiului Județean de Cadastru Suceava, Romică Andreica, a declarat că măsura este cuprinsă în Regulamentul de autorizare a persoanelor care au dreptul să execute lucrări de cadastru și publicitate imobiliară, respectiv măsurători, publicat recent în Monitorul Oficial, regulament care introduce o clasă nouă de autorizare, clasa „e”.
Această măsură, a precizat Andreica, vine în sprijinul celor care vor să-și dobândească dreptul de proprietate. Persoanele care se vor ocupa la nivelul primăriilor de măsurători cadastrale vor trebui să aibă cel puțin studii medii și vor fi școlarizate la nivelul Oficiului Județean de Cadastru pe cheltuiala acestei instituții.
„Este o chestiune extraordinară care implică un efort deosebit din partea Oficiului de Cadastru, și anume școlarizarea și verificarea celor care execută asemenea lucrări, plus faptul că monitorizarea va fi ceva mai puțin restrictivă, în sensul că aceste lucrări sunt cu implicații mult mai mici din punct de vedere cadastral, dar în schimb cu implicații foarte mari pentru cei care vor să-și dobândească un drept de proprietate”, a spus Andreica.
Bază de date digitală pentru primării cu privire la titlurile de proprietate
O altă măsură cu care Oficiul Județean de Cadastru vine în sprijinul primăriilor se referă la furnizarea unei baze de date digitale cu privire la titlurile de proprietate.
„Ceea ce până acum însemna o deplasare la Suceava din diverse zone ale județului, care implica tot soiul de cheltuieli materiale din partea primărilor, acum, printr-un simplu clic, se va putea accesa această bază de date, care este și un motor de căutare în același timp. Se pot identifica vecinii, tarlalele, numerele titlurilor de proprietate. Este un proiect al Agenției Naționale de Cadastru care este finanțat din bugetul propriu”, a explicat Romică Andreica.
O altă măsură importantă pusă în practică de Oficiul Județean de Cadastru o reprezintă furnizarea către primării a unor ortofotoplanuri, mai exact a unor hărți făcute din avion, în baza cărora vor putea fi identificate toate proprietățile. Andreica a ținut să sublinieze că acest proiect a fost demarat de Gheorghe Flutur pe vremea când era ministru al Agriculturii și că la punerea lui în practică a pus umărul și el.
„Cred eu că prin aceste trei măsuri Oficiul Județean de Cadastru corespunde cumva ca și serviciu public și ajută în mod deosebit cetățenii, nefiind o instituție de furnizare a birocrației”, a conchis Andreica.