Consiliul Județean Suceava a aprobat în ședința de ieri împărțirea sumei de 40,44 milioane de lei (404,4 miliarde de lei vechi), bani pentru echilibrarea bugetelor localităților din județ. La această sumă se adaugă alte peste 60 de milioane de lei, fonduri care au fost împărțite primăriilor de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava. De precizat că aprobarea proiectului de hotărâre privind repartizarea fondurilor pentru echilibrarea bugetelor localităților a fost aprobat doar cu cele 19 voturi ale consilierilor PD-L, în condițiile în care reprezentanții PSD și PNL din deliberativul județean au părăsit sala de ședințe, nemulțumiți de modul în care s-a făcut distribuția banilor pe primării.
Înainte de dezbaterile legate de modul de alocare a fondurilor pe localități, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că la modul de împărțire a banilor s-a avut în vedere ca fiecare primărie din județ să dispună de sumele necesare pentru cofinanțarea proiectelor județene de dezvoltare, printre care cel de management al deșeurilor și cel pentru extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și canalizare. Flutur a precizat că pentru cofinanțarea proiectului de deșeuri, primăriile din județ au primit 12,5 milioane de lei, pentru proiectul de apă și canalizare alte 2,3 milioane de lei, iar o sumă de 500.000 de lei a fost alocată primăriilor care au proiecte de împădurire a terenurilor degradate. Din sumele pentru echilibrarea bugetelor locale, cele mai multe fonduri le-a primit Primăria Suceava, trei milioane de lei, urmată de Primăria Rădăuți – 1,95 milioane de lei, Fălticeni – 1,85 milioane de lei, Câmpulung Moldovenesc – 1,8 milioane de lei, Gura Humorului – 1,57 milioane de lei și Vatra Dornei – 1,15 milioane de lei.
Opoziția a reclamat că împărțirea banilor s-a făcut pe criterii politice
Modul de împărțire a fondurilor de către administrația județeană a fost contestat vehement de consilierii județeni PSD și PNL, aceștia criticând rând pe rând că distribuția banilor s-a făcut pe criterii politice și nu ținând cont de proiectele de dezvoltare pe care le au comunitățile, așa cum susține președintele PD-L al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur.
În ceea ce-l privește pe șeful administrației județene, acesta a declarat că la împărțirea fondurilor s-a avut în vedere asigurarea banilor pentru cofinanțarea proiectelor existente la nivelul localităților.
„Anul acesta avem un buget puțin mai mare decât anul trecut, când s-au împărțit 100 de milioane de lei. Dacă luăm în calcul că anul trecut s-a făcut și o rectificare negativă, și sper să nu mai fie cazul anul acesta, consideră că în 2011 este un câștig pentru administrațiile publice locale. De precizat că suma care ne-a revenit să o împărțim noi este mai mică decât cea de anul trecut, pentru că a crescut gradul de colectare. Unele primării au fost mai harnice la colectarea veniturilor, și atunci, prin formulă, ce se repartizează prin Finanțe, a fost mai mult. Eu mi-aș dori ca toate sumele să fie împărțite de Finanțe pentru a nu mai exista discuțiile care au fost și acum în ședința de Consiliu Județean”, a declarat Flutur.