– În replică, prefectul de Suceava, Orest Onofrei, spune că nu este normal ca primari din Bistrița Năsăud să reclame un așa-zis abuz al autorităților sucevene în condițiile în care nu a fost depusă o cerere în acest sens
Mai mulți primari din Bistrița-Năsăud au cerut, marți, ajutorul Prefecturii, pentru a intra în posesia drumurilor forestiere pe care le dețin în județul Suceava, susținând că autoritățile din județul vecin refuză să accepte acest lucru.
Primarul comunei Leșu, Nicolae Lupșan, a declarat, în plenul unei ședințe a autorităților județene cu primarii din județ, că este vorba de câțiva zeci de kilometri de drumuri forestiere pe care mai multe comune din județ le dețin pe raza comunelor Dorna Candrenilor și Poiana Stampei.
„Am făcut numeroase demersuri oficiale și nu vor pur și simplu să ni le dea. Este un abuz și nu mai știm ce să facem”, a declarat primarul comunei Leșu.
Subprefectul Mica Oprea, responsabil de activitatea juridică din Prefectură, a declarat că singura soluție pe care o poate sugera primarilor aflați în această situație este să aștepte pentru ca prefectul județului, Szilagyi Ioan, să ia legătura cu omologul său din Suceava pentru a rezolva, pe cale amiabilă, problema.
„În cazul în care nu reușim să facem nimic pe această cale, ne mai rămâne calea instanței. Va trebui să depuneți plângeri împotriva celor care refuză să vă respecte drepturile”, a spus Mica Oprea.
Un număr de 17 comune din Bistrița-Năsăud dețin păduri pe raza județului Suceava. Este vorba despre 20.000 de hectare de păduri pentru care edilii s-au judecat cu omologii lor din Suceava timp de mai mulți ani. La un moment dat, în cursul anului 2005, ei au fost anunțați de Prefectura Suceava că vor primi doar jumătate din suprafețele de pădure pentru care dețin acte, în ciuda sentințelor judecătorești definitive obținute la Curtea de Apel Suceava.
Legea 400 din 2002 a modificat Legea 1/2000, motiv pentru primarii s-au adresat din nou instanțelor de judecată și au avut câștig de cauză. Numai Primăria Prundu Bârgăului are peste 1.500 de hectare de pădure pe raza comunei Poiana Stampei.
– Onofrei: Primăriile bistrițene nu au cerut restituirea unor drumuri forestiere
Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, și-a exprimat, marți, surprinderea că primari din județul Bistrița Năsăud reclamă că nu li se restituie drumuri forestiere în condițiile în care autoritățile sucevene au restituit toate proprietățile pentru care proprietarii aveau dreptul.
Potrivit lui Onofrei, Comisia județeană de fond funciar Suceava a validat dreptul de proprietate pentru solicitanții din Bistrița-Năsăud și că proprietățile se restituie cu tot cu infrastructură incluzând drumuri sau cantoane silvice. El a subliniat că Prefectura Suceava nu a avut probleme în a retroceda suprafețele solicitate, arătând că o primărie din Bistrița Năsăud a primit teren chiar în spatele clădirii unei primării sucevene.
„Ne aflăm într-un proces în care se restituie proprietățile, dacă acestea sunt revendicate. Eu, personal, nu am primit nici o solicitare în acest sens din partea primăriilor bistrițene, nici măcar ca petiție”, a spus Onofrei.
El consideră că nu este normal ca primari din Bistrița Năsăud să reclame un așa-zis abuz al autorităților sucevene în condițiile în care nu a fost depusă o cerere în acest sens.
„Nu poți primi ceva dacă nu ceri în mod oficial”, a spus Onofrei.
El a mai spus că în domeniul dreptului de proprietate problemele nu se rezolvă amiabil.
„Noi nu avem cum să soluționăm, în domeniul dreptului de proprietate, problemele în mod amiabil, ci doar legal”, a spus Onofrei.






