Planuri

Primarii Zonei Metropolitane Suceava se întâlnesc azi în prima ședință pe 2012

Primarul Sucevei, Ion Lungu, președintele Zonei Metropolitane Suceava
Primarul Sucevei, Ion Lungu, președintele Zonei Metropolitane Suceava

Membrii Consiliului Director al Asociației de dezvoltare intercomunitară Zona Metropolitană Suceava se întâlnesc astăzi, pentru prima oară în 2012, pentru a se pune de acord asupra proiectelor de investiții comune care pot fi dezvoltate, dar și pentru a stabili o strategie de lucru pe anul în curs.
Primarii celor opt localități membre ale Zonei Metropolitane Suceava, care sunt reprezentanții Consiliului Director, vor dezbate astăzi și bugetul minim pe care trebuie să îl aibă această asociație.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, președintele Zonei Metropolitane Suceava, a spus că prioritatea acestui an o reprezintă realizarea “Strategiei Asociației de dezvoltare intercomunitară Zona Metropolitană Suceava în intervalul 2013-2020”, document care va sta la baza proiectelor de dezvoltare care vor fi puse în practică începând chiar de anul acesta.
Din Asociația Zona Metropolitană Suceava, înființată la finele anului trecut, fac parte municipiul Suceava, orașul Salcea și comunele Mitocu Dragomirnei, Adîncata, Ipotești, Bosanci, Moara și Pătrăuți.

Recomandări

Experiență europeană de învățare la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: profesorii descoperă noi perspective educaționale prin job-shadowing

Cooperare transfrontalieră pentru siguranța cetățenilor: Proiectul „Be preventive” a fost lansat oficial la Suceava