Primarii din județul Suceava vor participa în Schwaben la un schimb de experiență cu omologii lor din localitățile din această regiune a Germaniei. Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat ieri că la această întâlnire vor participa acei primari suceveni care își doresc să realizeze proiecte în parteneriat cu localități din Germania și care vor să învețe din experiența acestora în administrație. „Vom avea o deplasare cu primarii din Suceava care își doresc acest lucru, iar unul din obiective este acela de a găsi parteneriate directe între localități sucevene și din Scwaben. Un alt obiectiv îl constituie și cunoașterea experienței în administrație și pe fonduri europene, precum și stabilirea unor legături în vederea promovării unor proiecte comune”, a explicat Cătălin Nechifor. El a subliniat faptul că autoritățile locale sucevene vor avea posibilitatea să promoveze proiecte realizate în parteneriat cu localități din Germania.
Prezent ieri la Suceava, președintele Regiunii Schwaben, Jurgen Reichert, a ținut să sublinieze faptul că o astfel de întâlnire între primari este importantă atât pentru localitățile din județul Suceava, cât și pentru cei din regiunea pe care o conduce. Jurgen Reichert a spus că din punctul său de vedere primarii nu trebuie să fie doar buni administratori, ci trebuie să aibă și o strategie de dezvoltare pentru localitățile pe care le conduc.
„Ceea ce este important și ne străduim noi cu primarii noștri, și e important și pentru dumneavoastră, este că nu ne trebuie primari doar care sunt buni administratori. Ne trebuie primari care au și concepții de dezvoltare pentru localitățile lor, care știu ce vor pentru o perioadă limitată de ani. Și trebuie să-și creeze legături cu oameni care au o vedere în ce privește dezvoltarea. Iar acest lucru s-ar putea discuta la întâlnirea dintre primari care va avea loc în Schwaben”, a spus Jurgen Reichert.
Întâlnirea dintre primarii suceveni și cei ai localităților din Regiunea Schwaben ar urma să aibă loc în luna iunie a acestui an.