Primăria comunei Popricani din județul Iași a fost spartă de persoane încă neidentificate, care au reușit să fure un seif de 100 de kilograme în care erau 3.000 de lei, precum și 8.000 de lei dintr-un sertar, banii reprezentând indemnizațiile persoanelor cu handicap, scrie Mediafax. Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Iași, Anca Vîjiac, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că spargerea de la Primăria Popricani a fost sesizată luni dimineața.Angajații instituției s-au alarmat atunci când au găsit ușile de la intrare și de la casieria aflată la parter vandalizate.”Polițiștii au fost sesizați, luni dimineața, cu privire la faptul că din sediul Primăriei s-ar fi sustras seiful, cât și o sumă de bani. În seif s-ar fi aflat aproximativ 3.000 de lei. De asemenea, într-un sertar s-ar mai fi aflat 8.000 de lei. Și această sumă ar fi fost sustrasă. Sediul Primăriei nu era prevăzut cu pază. Existau camere de luat vederi, au fost ridicate imaginile și se prelucrează. Continuăm cercetările în vederea identificării autorilor și tragerea acestora la răspundere penală”, a declarat Anca Vîjiac.



