SOS

Primăria Vatra Dornei riscă falimentul dacă nu primește urgent sprijin financiar



Ilie Boncheș: Dacă își plătesc datoriile către Primărie, dornenii contribuie astfel și ei la salvarea orașului în care trăiesc
Ilie Boncheș: Dacă își plătesc datoriile către Primărie, dornenii contribuie astfel și ei la salvarea orașului în care trăiesc

Cea mai importantă stațiune turistică din județul Suceava, Vatra Dornei, este la un pas de faliment, putând fi salvată doar prin alocarea urgentă a unor fonduri de la bugetul de stat șiprin recuperarea datoriilor pe care municipalitatea le are de încasat de la populație și de la agenții economici dorneni.
Datoriile pe care municipalitatea dorneană le are în momentul de față la bănci și diverși furnizori se ridică la câteva sute de miliarde de lei vechi și, mai mult, executările silite au început deja „să bată” la ușa Primăriei Vatra Dornei.
Aceasta este moștenirea pe care noua echipă de conducere a primăriei a anunțat că a primit-o de la fostul primar din Vatra Dornei, situația fiind însă mult mai dezastruoasă în condițiile în care municipalitatea nu dispune de fondurile necesare pentru a asigura agentul termic și iluminatul public în iarna care vine, adică exact când stațiunea ar urma să fie plină de turiști.
Potrivit rezultatelor unui audit financiar realizat la Primăria Vatra Dornei de către SC IMOTAX SRL, la solicitarea și din fondurile primarului Ilie Boncheș, creditele bancare pe care municipalitatea dorneană le-a contractat până la preluarea de către acesta a mandatului se ridică la 50,9 milioane de lei (509 miliarde de lei vechi). Din această sumă, 31,6 milioane de lei reprezintă creditul pentru proiectul „Suceava – Utilități și mediu la standarde europene”.
Ilie Boncheș ne-a declarat că la aceste sume se mai adaugă datoriile pe care primăria le are la diverși furnizori, în valoare totală de 13,46 de milioane de lei. El a arătat că din această sumă, 1,8 milioane de lei sunt datoriile pentru energia electrică, 5,4 milioane de lei datorii la lucrările de extindere a rețelei de termoficare și 1,8 milioane de lei sumele pe care primăria nu le-a plătit pentru rumegușul folosit pentru asigurarea agentului termic în Vatra Dornei.
Ilie Boncheș a subliniat că aceste date reprezintă situația financiară a Primăriei Vatra Dornei la sfârșitul lunii iunie 2012, adică la scurt timp după ce a preluat mandatul de primar al acestui municipiu.
„Situația este mai dramatică decât ne așteptam. Văzând situația care există în primărie, am considerat că trebuie să-mi formez o echipă alcătuită din oameni competenți, împreună cu care să putem găsi soluțiile la toate problemele din Vatra Dornei. Cei care au crezut că pot să ia hotărâri de unul singur s-au înșelat. Și nu îmi dau seama care ar fi fost soarta municipiului Vatra Dornei dacă se mergea pe aceeași linie”, a spus Ilie Boncheș, care a adăugat că echipa cu care va lucra pentru salvarea municipiului este formată din viceprimarul Nicușor Cojocaru și administratorul public Mircea Rusu.
Ilie Boncheș a declarat că primăria nu va putea acoperi aceste datorii din bugetul propriu, având în vedere că pentru anul 2012 sunt preconizate venituri de 24 de milioane de lei. Mai mult, el a arătat că veniturile primăriei au scăzut cu 40% din anul 2008 și până în prezent.
Apel și avertisment către populație și firme pentru a-și plăti datoriile către buget
Ilie Boncheș ne-a declarat că pentru a salva municipiul Vatra Dornei de la faliment este nevoie de alocarea urgentă a unei sume de 4 – 5 milioane de lei, fie prin Consiliul Județean Suceava, fie de la Guvern, dar și de recuperarea datoriilor pe care primăria le are de încasat de la populație și de la agenții economici. Boncheș a arătat că a constatat faptul că fostul primar nu a dat importanță colectării veniturilor de la populație și de la agenții economici, motiv pentru care datoriile pe care aceștia le au în momentul de față către primărie se ridică la aproximativ 10 milioane de lei (100 de miliarde de lei vechi). Ilie Boncheș a subliniat că din această sumă s-ar mai putea recupera, în perioada imediat următoare, aproximativ trei milioane de lei.
„Vrem să facem un apel la dorneni, persoane fizice și agenți economici, să vină și să-și plătească datoriile pe care le au către primărie. În același timp, îi avertizăm pe cei care nu își plătesc datoriile pe care le au către municipalitate că vom face tot ce ne stă în putință pentru a recupera sumele pe care trebuie să le încasăm. Oamenii trebuie să înțeleagă faptul că trebuie să-și plătească aceste datorii, putând astfel contribui și ei la salvarea orașului în care trăiesc”, a declarat primarul din Vatra Dornei.
În același timp, Ilie Boncheș a ținut să precizeze că fără un ajutor și din partea Guvernului și a Consiliului Județean, Vatra Dornei „nu are cum să iasă din impas”.
„Vreau să le transmit dornenilor că și în situația în care au fost conștiincioși și și-au plătit prima tranșă a impozitelor și taxelor, îi rugăm să plătească și restul sumelor, pentru a putea face aprovizionarea pentru iarnă cu rumeguș, astfel încât să putem asigura agent termic”, a precizat Boncheș, care a mai spus că intenționează să meargă să discute personal cu cei care au datorii către primărie pentru a-i convinge să-și achite sumele restante. El a arătat că numai din chirii, primăria are de încasat 700.000 de lei (șapte miliarde de lei vechi). „Dornenii trebuie să înțeleagă că orașul nu va trece de această iarnă dacă nu își plătesc datoriile”, a mai declarat primarul din Vatra Dornei. El a făcut un apel și către Consiliul Județean și Guvern pentru găsirea unor soluții astfel încât Vatra Dornei să nu ajungă în faliment.
Vatra Dornei riscă să rămână fără iluminat public și energie termică
Primarul din Vatra Dornei spune că datoriile de 1,8 milioane de lei pe care municipalitatea le are de plătit furnizorilor de rumeguș face imposibilă achiziționarea unor cantități noi, astfel încât să poată fi asigurat agentul termic pe perioada iernii.
La rândul său, administratorul public al primăriei, Mircea Rusu, a ținut să sublinieze faptul că în momentul de față există un stoc de 13.000 de metri cubi de rumeguș, însă pentru a putea asigura agent termic în iarna care vine ar fi necesară o cantitate de 40.000 de metri cubi.
„Această datorie de 18 miliarde de lei vechi ne împiedică să ne aprovizionăm cu necesarul de rumeguș pentru iarna care vine, având în vedere că furnizorul și transportatorii ne cer banii pe care îi mai avem de plătit”, a spus Mircea Rusu.
O altă problemă prezentată, de această dată, de viceprimarul Nicușor Cojocaru este cea a iluminatului public. Cojocaru a arătat că imediat după ce noua conducere a Primăriei Vatra Dornei și-a preluat funcțiile, compania E.ON ar fi trebuit să oprească furnizarea curentului electric în primărie. Nicușor Cojocaru a arătat că datoria față de furnizorul de energie electricăreprezintă o altă mare problemă pe care actuala conducere a primăriei trebuie să o rezolve urgent.
Pe de altă parte, viceprimarul din Vatra Dornei a amintit că noua conducere a primăriei a mai primit „o moștenire grea” din partea fostului primar, respectiv datoriile de 5,4 milioane de lei pentru lucrările de extindere a rețelei de termoficare în zona străzii Republicii. Nicușor Cojocaru a precizat că noile rețele nu pot fi folosite, având în vedere că centrala termică construită prin proiectul „Suceava – Utilități și mediu” nu este pusă în funcțiune, având în vedere că în Vatra Dornei nu a ajuns conducta de distribuție a gazului metan.
Conturile de dezvoltare sunt blocate
Primarul Ilie Boncheș a ținut să mai precizeze că imediat după ce a preluat mandatul, la primărie au început să apară titlurile executorii venite din partea firmelor față de care municipalitatea are datorii. „Acesta este un alt motiv pentru care avem o nevoie urgentă de sprijin. Datorită blocării conturilor, un număr important de activități de investiții trebuie oprite. Sunt somații de plată care, dacă în câteva luni nu sunt rezolvate, ne pot duce în pragul falimentului”, a spus Boncheș.
El a arătat că, după ce a preluat mandatul de primar, a început să verifice și să renegocieze contractele pe care municipalitatea le are încheiate cu diverși furnizori, încercând astfel să facă economii de la bugetul local. Primarul din Vatra Dornei a subliniat că cea mai mare parte a acestor contracte erau „precum canelele de la robinet prin care se scurgeau veniturile primăriei”.
Ilie Boncheș a mai arătat că o altă măsură pentru reducerea cheltuielilor va fi și modificarea organigramei, prin desființarea majorității posturilor de director din primărie, precum și a altor posturi pe care actuala conducere le consideră ineficiente.
La rândul său, administratorul public, Mircea Rusu, a arătat că în momentul de față contul de dezvoltare al primăriei este blocat din cauza titlurilor executorii. „Asta înseamnă că din acest moment nu mai putem să facem investiții, de orice fel ar fi acestea”, a atras atenția Mircea Rusu, care a mai adăugat însă că primăria a găsit înțelegere la unii furnizori, astfel încât în perioada următoare vor fi realizate totuși lucrări de plombare a gropilor de pe mai multe străzi. El a mai spus că o altă investiție care va fi făcută în perioada următoare va fi și cea de reparație capitală a centralei pe rumeguș, menționând că pentru prima dată de la punerea lor în funcțiune, cele două cazane ale centralei vor fi reșamotate.
Nu în ultimul rând, primarul Ilie Boncheș a ținut să precizeze că deși situația financiară actuală a primăriei este una dezastruoasă, noua conducere a municipiului Vatra Dornei nu va renunța la promovarea proiectelor de dezvoltare, însă cu condiția ca acestea să nu aibă o cotă mare de cofinanțare. Boncheș a ținut să precizeze că fostul primar a promovat proiectul „Lunca Dornelor”, pentru care primăria ar fi trebuit să asigure 50% din valoare, adică circa patru milioane de euro. „Este o sumă foarte mare pentru situația actuală în care se află primăria. Din acest motiv vom renunța momentan la acest proiect și vom căuta să promovăm alte investiții la care primăria să nu aibă o cotă de finanțare atât de mare”, a spus Boncheș.
Nu în ultimul rând, el a arătat că prioritățile lui și ale echipei sale vor fi în primul rând salvarea primăriei de la faliment, asigurarea căldurii și iluminatului public pe timp de iarnă, după care atenția conducerii primăriei va fi îndreptată către promovarea de proiecte de dezvoltare.


Viceprimarul Nicușor Cojocaru
Viceprimarul Nicușor Cojocaru
Administratorul public, Mircea Rusu: Din acest moment nu mai putem să facem investiții
Administratorul public, Mircea Rusu: Din acest moment nu mai putem să facem investiții
Ilie Boncheș: Dacă își plătesc datoriile către Primărie, dornenii contribuie astfel și ei la salvarea orașului în care trăiesc
Ilie Boncheș: Dacă își plătesc datoriile către Primărie, dornenii contribuie astfel și ei la salvarea orașului în care trăiesc