Măsuri

Primăria va investi în modernizarea singurului ștrand din municipiul Suceava



Ștrandul de la Ițcani, recent închis de Autoritatea de Sănătate Publică din cauză ca apa de îmbăiere nu se încadrează în parametrii chimici și microbiologici impuși de normele igienico-sanitare în vigoare, va fi modernizat pe banii Primăriei Suceava.
Primarul Ion Lungu a anunțat că proiectul de modernizare a ștrandului, la care se lucrează în prezent, va fi pus în practică anul viitor.
“Din păcate, singurul ștrand din municipiul Suceava e lăsat de izbeliște de firma care a semnat cu noi contractul de asociere. În primul rând, vom monta acolo cabine de duș și de dezinfecție, precum și o instalație mai bună pentru igienizarea apei”, a precizat edilul Sucevei.
Ștrandul, care este administrat de SC Taylan International SRL, a fost închis de ASP deoarece apa cu mizerii reprezenta un pericol de îmbolnăvire pentru cei ce îl frecventau.



Recomandări