Dată în folosință acum 12 ani, în 2004, suprafața de joc din sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava a ajuns la un grad de uzură ridicat, ce nu mai permite desfășurarea jocurilor și antrenamentelor în siguranță. Problemele la suprafața de joc au apărut anii trecuți, iar conducerea liceului a încercat să găsească soluții de moment, cu petice care să acopere crăpăturile apărute, mai ales în apropierea porților. Conducerea liceului, dar și conducerea echipei de handbal a Universității Suceava au solicitat primăriei fonduri pentru aceste lucrări, iar primarul Ion Lungu a promis că va rezolva această problemă împreună cu membrii Consiliului Local Suceava.
Zilele trecute, edilul sucevean s-a deplasat la sala LPS pentru a vedea mai exact în ce stadiu se află această suprafață ce a fost folosită intens timp de 12 ani. Mai mult, în același timp cu pardoseala va trebui reparat și tavanul sălii, care s-a deteriorat.
„Am fost săptămâna aceasta la sala de sport a Liceului cu Program Sportiv Suceava și am văzut că suprafața pe care evoluează sportivii nu mai este practicabilă și trebuie schimbată în totalitate. Un proiectant a făcut o evaluare a costurilor, iar în ședința de mâine a Consiliului Local voi propune suma de 280.000 de lei pentru schimbarea pardoselii și 50.000 de lei pentru repararea tavanului. Vrem să investim în total 330.000 de lei la această sală ce a fost dată-n folosință în anul 2004”, a declarat ieri, în conferința săptămânală, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Lucrări
Primăria va da 280.000 de lei pentru schimbarea suprafeței de joc la sala LPS
