Primăria Târgu-Jiu a cheltuit peste 100.000 de euro pentru cel mai scump brad din țară



Reprezentanții Primăriei Târgu-Jiu au cheltuit aproximativ 100.000 de euro pentru bradul de Crăciun, amplasat în centrul orașului, ultima rată pentru ansamblul ornamental confecționat din aluminiu și oțel fiind achitată în această lună, transmite corespondentul MEDIAFAX.Primăria Târgu-Jiu a plătit, în rate, 406.866,61 de lei, fără TVA, pentru achiziționarea bradului de Crăciun. Prima rată a fost achitată în luna decembrie a anului 2015, iar ultima în această lună.”Din cauza faptului că bradul ornamental achiziționat în 2008 era depășit fizic și moral și pentru că prezenta anumite riscuri majore ce puteau pune în pericol siguranța cetățenilor, Primăria Târgu-Jiu a achiziționat anul trecut un nou ansamblu ornamental, prin încheierea unui act adițional la contractul de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public, avut cu societatea cu care colabora în perioada respectivă. Suma a fost plătită în rate lunare egale, în perioada decembrie 2015-noiembrie 2016. În prețul de achiziție a intrat bradul cu mecanismele, automatizarea și computerizarea aferentă, dar și complexul de arcade montate la cele patru mari intersecții ale orașului”, a declarat corespondentului MEDIAFAX, Loredana Covei, purtătorul de cuvânt al primăriei Târgu-Jiu.



Recomandări

Conducerea Primăriei Suceava spune că a făcut economii de aproape 100.000 de euro cu organizarea evenimentelor de Crăciun și Revelion

Cheltuielile Primăriei Suceava pentru organizarea evenimentelor de Crăciun și Revelion 2024-2025 au fost de 200.000 de lei
Cheltuielile Primăriei Suceava pentru organizarea evenimentelor de Crăciun și Revelion 2024-2025 au fost de 200.000 de lei