Necesitate

Primăria Suceava vrea să obțină un credit de aproape 4 milioane de euro



Primarul Sucevei Ion Lungu
Primarul Sucevei Ion Lungu

Municipalitatea suceveană intenționează să se împrumute cu aproape 4 milioane de euro de la o instituție de creditare internă sau externă, pentru a avea cu ce achita cheltuielile neeligibile din cadrul proiectelor europene demarate, cât și a celor viitoare, pe care vrea să atragă noi fonduri nerambursabile.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că acest nou credit bancar trebuie să fie unul de tip revolving, în valoare de maxim 15.647.858 de lei, pe o perioadă de minim 15 ani și maxim 20 de ani.
Principalele obiective de investiții pentru care Primăria Suceava vrea să se împrumute sunt cele de reabilitare a zonei centrale a municipiului Suceava prin crearea de parcări subterane, reabilitare pietonal și străzi, în vreme ce un al doilea proiect își propune reabilitarea de străzi, pasaje și un pod peste apa Sucevei, modernizarea parcurilor și crearea de stații modulare de transport public în comun.
Decizia de aprobare a contractării unui nou credit urmează să fie luată în ședința de Consiliu Local din 26 mai.



Recomandări