Preventiv

Primăria Suceava va monta camere video de supraveghere în fața școlilor și liceelor



Primarul Ion Lungu a menționat că achiziția camerelor video se va face în perioada imediat următoare
Primarul Ion Lungu a menționat că achiziția camerelor video se va face în perioada imediat următoare

Scandalul consumului de produse etnobotanice în rândul elevilor școlilor și liceelor din municipiul Suceava a dus la formarea unui comandament special, care se va întruni săptămânal, la sediul Primăriei Suceava, pentru a monitoriza amploarea acestui fenomen și măsurile necesare pentru combaterea sa.
Una dintre principalele decizii luate în cadrul primului comandament care a avut loc pe această temă, vineri dimineața, este cea de montare de camere video la toate unitățile de învățământ și în locurile publice din municipiul Suceava.
Primarul Ion Lungu, care conduce ședințele acestui comandament special, a menționat că achiziția camerelor video necesare se va face în perioada imediat următoare, iar după montarea acestora, Poliția Comunitară va urmări în permanență imaginile surprinse de acestea, pentru a interveni în cazul unor activități suspecte.
“Prima măsură de combatere a consumului de plante etnobotanice a fost cea de interzicere a magazinelor de comercializare a acestor produse, prin decizie de primar. În Suceava sunt trei astfel de magazine, dar nici unul nu este autorizat. Vom sta cu ochii pe ei, să nu mai vândă astfel de produse nici ziua, nici noaptea. În ședința de Consiliu Local din 25 noiembrie vom veni și cu o hotărâre de interzicere a consumului de plante etnobotanice, iar, ca măsură suplimentară, zonele în care sunt unități de învățământ vor fi monitorizate permanent de forțele de ordine”, a declarat șeful municipalității sucevene, Ion Lungu.
Comandamentul întrunit pentru a lua măsuri de limitare a consumului de droguri ușoare, cum sunt considerate produsele etnobotanice, se va reuni din nou săptămâna viitoare, când va analiza și o situație a persoanelor care au consumat astfel de produse și apoi au apelat la sprijin medical, Direcția de Sănătate Publică având obligația de a furniza săptămânal situații cu cazurile de acest gen.
Membrii acestui comandament, din care, pe lângă primarul Ion Lungu, mai fac parte și viceprimarul Lucian Harșovschi, șeful Poliției Municipiului, Florin Poenari, șeful Poliției Comunitare, Viorel Horodenciuc, reprezentantul Jandarmeriei, Iulian Iacob și un reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean, Tatiana Vântur, vor avea discuții cu toți directorii de unități școlare, dar și cu deținătorii de discoteci și cluburi de noapte, unde se presupune că se consumă produse etnobotanice. În plus, instituțiile reprezentate în acest comandament vor avea acțiuni comune de monitorizare și control atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte.