Aspirație

Primăria Suceava va încerca să recupereze banii investiți în Piața Ichim



Primăria Suceava va încerca să recupereze cei 1,5 miliarde de lei vechi investiți până acum în Piața Ichim din cartierul Obcine, în urma unui contract de asociere între municipalitate și firma Ichim Serv, în august 2005.
Primarul de Suceava, Ion Lungu, a declarat, joi, în conferință de presă, că la nivelul Consiliului Local s-a întrunit comisia de specialitate pentru a analiza transformarea pieței Ichim, din cartierul Obcine, în grădiniță cu program prelungit.
Lungu a spus că se conturează concluzia că actuala piață nu suportă o transformare din cauza construcției făcute din plăci.
“Singura variantă este demolarea actualei piețe, cumpărarea terenului de alături și extindere, dar sunt destul de pesimist că este o variantă viabilă. Până la următoarea ședință de CL, am cerut o ofertă a proprietarului acelui teren, domnul Ichim, și a proprietarului de alături, domnul Moscaliuc, dar nu cred că este un lucru eficient pentru primărie. Vom analiza în CL și vom încerca să depistăm altă locație, liberă de sarcini”, a afirmat primarul.
Investiție neprofitabilă Lungu a arătat că primăria a intrat într-o asociere cu Piața Ichim, dar pentru că investiția s-a dovedit nerentabilă a fost sistată.
“Trebuia inițial să participăm cu 3 miliarde de lei la modernizarea pieței, s-a participat cu 1,5 miliarde. Având în vedere că nu s-a reușit a face o piață funcțională acolo, n-am mai investit. Din păcate, pentru că cetățenii din Obcine nu au dat semne că ar face cumpărături din acea piață, piața nu se poate finanța. Sunt hypermarket-uri prin zonă și o parte dintre suceveni merg și se aprovizionează de acolo cu legume și fructe. Cu toate eforturile depuse, astăzi piața din Obcine nu este funcțională”, a spus Lungu.
Întrebat cum își poate recupera primăria banii investiți, el a răspuns: “Banii nu sunt îngropați, sunt acolo, în măsura în care se poate valorifica această clădire îi putem recupera. Dar trebuie să spunem foarte clar că astăzi piața nu este funcțională”.
Consiliul Local a adoptat, în august 2005, un proiect de hotărâre privind înființarea unei piețe agroalimentare în cartierul Obcine, în baza unui parteneriat public-privat. Municipalitatea s-a asociat cu firma Ichim Serv și persoana fizică Vasile Moscaliuc.
Moscaliuc a participat cu un teren în suprafață de 1.100 metri pătrați, Ichim Serv a pus la dispoziție construcțiile din piață, iar municipalitatea ar fi trebuit să dea 300 000 de lei (3 miliarde de lei vechi) pentru amenajări. Din această sumă, a participat doar cu 1,5 miliarde de lei vechi.



Recomandări