– Ședința de Consiliu Local programată special pentru analizarea publicității stradale a fost amânată, în lipsa acestui studiu
Numeroasele discuții și neînțelegeri dintre consilierii locali suceveni, pe tema publicității stradale, care au dus la convocarea unei ședințe extraordinare de Consiliu Local, pentru analizarea acestei probleme, vor rămâne „suspendate” pentru o perioadă de timp.
Ședința programată pentru ieri după-amiază a fost amânată, considerându-se că nu există toate elementele necesare luării unei decizii pe termen lung.
În schimb, primarul Ion Lungu intenționează să comande un studiu de amplasare a publicității stradale la nivelul întregului municipiu, pentru a se stabili unde se pot elibera autorizații de montare a panourilor publicitare ori a altor forme de reclamă stradală.
Viceprimarul Angela Zarojanu a precizat că la selectarea firmei ce va face studiul se va ține cont de termenul de finalizare al acestuia, pentru că deja există peste 50 de cereri de amplasare a panourilor publicitare nediscutate încă, deși unele sunt depuse de aproape 3 luni.
“E posibil ca acest studiu să fie comandat pentru întreg municipiul, dar va dura mai mult timp, ori să cerem să fie făcut pentru fiecare cartier în parte”, a spus Angela Zarojanu.
Nemulțumirea unor consilieri locali vizavi de modul de administrare a publicității stradale a fost exprimată de multe ori în ședințele de Consiliu, considerându-se că se amplasează prea multe panouri, acolo unde doresc firmele de publicitate, fără a exista o strategie unitară de gestionare a acestora.





