Din banii contribuabililor

Primăria Suceava, obligată la plata a circa 200.000 de lei pentru că a refuzat să retrocedeze un teren



Terenul aflat în litigiu și pentru care s-a obținut în instanță reconstituirea dreptului de proprietate
Terenul aflat în litigiu și pentru care s-a obținut în instanță reconstituirea dreptului de proprietate

Primăria Suceava începe anul cu sabia deasupra capului. În urma unei decizii judecătorești, rămasă definitivă în urmă cu aproximativ două săptămâni la Curtea de Apel Suceava, Primăria Suceava a fost obligată la plata sumei de aproape 200.000 de lei (circa 42.000 de euro).
Soluția a venit după ce municipalitatea suceveană, prin primar, a refuzat să pună în aplicare o hotărâre judecătorească rămasă definitivă încă de acum aproape 10 ani.
Decizia de obligare la plată a municipalității, prin primar, a fost luată în aprilie 2018 de către magistrații de la Secția Civilă a Tribunalului Suceava, iar zilele trecută a fost confirmată de judecătorii de la Curtea de Apel Suceava.
Avocata care a reprezentat interesele proprietarilor terenului aflat în litigiu, și pentru care s-a obținut în instanță reconstituirea dreptului de proprietate, a precizat că dacă Primăria Suceava nu va vira suma de 198.707 lei, stabilită de instanțe cu titlu de daune cominatorii, va face demersurile necesare pentru executarea silită.
Dacă plata nu se va face benevol și se va ajunge la serviciile unui executor judecătoresc, suma pe care Primăria Suceava o va achita din bugetul local va crește cu câteva procente. Este vorba de o suplimentare cu cel puțin 10%, și asta pentru că cheltuielile de executare se vor adăuga la suma stabilită de instanță cu titlu de daune cominatorii.
Cum s-a ajuns ca sucevenii să plătească 200.000 de lei
Totul a plecat de la o serie de cereri privind reconstituirea dreptului de proprietate formulată la Judecătoria Suceava de către urmașele lui Valentin Spiridon Dumitrescu. În 16 aprilie 2008, judecătorii le-au dat dreptate și au stabilit că trebuie să primească 6.530 mp de teren, situat la intersecția străzilor Unirii și Traian Vuia, mai jos de Colegiul Tehnic „Petru Mușat” (fostul Liceu Industrial Nr. 2). În martie 2009, soluția a rămas irevocabilă, dar a fost pusă în aplicare doar parțial.
Mai exact, proprietarii de drept au primit o suprafață mai mică decât cea stabilită de instanța de judecată, mai exact 1.900 mp, astfel diferența de 4.630 mp este și acum „în aer”. Un alt proces câștigat de moștenitorii celui care a deținut terenurile din zona menționată se referă la alte două suprafețe de teren, una de 400 mp și alta de 200 mp. Dacă pentru suprafața de 400 mp obligația de punere în posesie s-a făcut cu întârziere, în 2012, la circa doi ani de la rămânerea definitivă a soluției, pentru cea de-a doua suprafață, de 200 mp, obligația de punere în posesie nu a fost îndeplinită nici până în prezent.
În domeniul privat al municipiului Suceava sunt suprafețe de teren libere
Reprezentanții Primăriei Suceava au explicat că au fost în imposibilitatea obiectivă de a pune în aplicare hotărârile judecătorești pe motiv că nu ar exista terenuri disponibile care să poată fi atribuite, ceea ce s-a dovedit total eronat. La dosarul cauzei a fost depus un extras din inventarul domeniului privat al municipiului Suceava din care rezultă că sunt suprafețe de teren libere.
„Chiar și în situația în care, în rezerva comisiei locale nu ar mai fi terenuri în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, potrivit articolului 6 din Legea 165/2013, primarul, în calitate de președinte al comisiei constituite conform articolelor 5-6 din Legea 165/2013, avea obligația ca în vederea aplicării legii să întocmească o situație privind terenurile aflate în domeniul public sau privat al statului după caz, al unității administrativ-teritoriale, care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, să demareze procedurile necesare în vederea schimbării regimului juridic al terenurilor aflate în proprietatea publică a statului, și trecerii acestora, în condițiile legii, în proprietatea privată pentru a fi efectuate restituiri în natură”, se arată în motivarea magistraților de la Tribunalul Suceava.
Daune peste daune, plătite de la bugetul local
În consecință, având în vedere refuzul primarului de a pune în aplicare hotărârile judecătorești, proprietarii terenurilor au acționat în instanță administrația locală, prin Primarul municipiului Suceava. Iar rezultatul a fost unul previzibil, instanța stabilind daune bănești importante pentru proprietarii de drept ai terenurilor.
Pentru suprafața de 4.630 mp s-au stabilit daune cominatorii de 100 de lei/zi de întârziere pentru intervalul 14 octombrie 2010 – 27 septembrie 2016, ultima fiind data la care s-a întocmit un raport de expertiză privind valoarea terenurilor. Ca urmare, pentru această suprafață de teren, primarul municipiului Suceava a fost obligat la plata a 170.345 de lei. Pentru celălalt teren, de 200 mp, daunele cominatorii au fost stabilite la 50 de lei/zi întârziere, iar pentru intervalul 19 octombrie 2010 – 27 septembrie 2016 suma ce trebuie achitată de primarul municipiului Suceava este de 12.285 de lei. În plus, primarul municipiului Suceava a mai fost obligat și la alte daune cominatorii, în sumă de 16.077 de lei, bani de la un alt proces cu aceeași familie.
În total, de la bugetul local vor pleca 198.707 lei, iar suma ar putea crește în cazul unei executări silite.



Recomandări

Nota de plată stabilită de judecători pentru un individ care a făcut un live în care a spus că îl omoară pe primar

Nota de plată stabilită de judecători pentru un individ care a făcut un live în care a spus că îl omoară pe primar
Nota de plată stabilită de judecători pentru un individ care a făcut un live în care a spus că îl omoară pe primar

Pedepse cu executare pentru patru tâlhari care au dus un bătrân cu forța pe la bancomate pentru a-i lua banii

Pedepse cu executare pentru patru tâlhari care au dus un bătrân cu forța pe la bancomate pentru a-i lua banii
Pedepse cu executare pentru patru tâlhari care au dus un bătrân cu forța pe la bancomate pentru a-i lua banii

Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi

Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din Centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi
Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din Centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi

Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din Centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi

Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi
Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi