Primăria Suceava nu are cum restitui Guvernului banii alocați de fostul premier



Primarul Ion Lungu
Primarul Ion Lungu

Decizia Guvernului Ponta, din ședința de marți, de a recupera din conturile autorităților locale banii alocați de fostul Guvern din Fondul de Rezervă Bugetară, și încă necheltuiți, nu poate fi aplicată la Suceava.
Primarul Ion Lungu a declarat miercuri că returnarea celor 500.000 de lei (cinci miliarde de lei vechi) alocați în ultima ședință a Guvernului Ungureanu nu este posibilă, în condițiile în care banii respectivi au fost utilizați imediat ce au fost alocați.
“Noi suntem harnici la Suceava și i-am cheltuit. Banii au fost dați la Termica”, a spus miercuri Ion Lungu.
Șeful municipalității sucevene a spus că, în cazul în care se va impune totuși returnarea sumelor alocate prin decizie de Guvern, acest lucru s-ar concretiza cel mai bine prin regularizarea cotelor de venit de la bugetul de stat.