Negocieri

Primăria Suceava intenționează să preia în administrare terenurile de sub groapa de gunoi



– Ion Lungu spune că aceasta este o datorie morală, ținând cont că marea parte a terenurilor aparțin de comuna Ipotești, dar gunoiul de pe ele a fost produs de cei din Suceava
Problema obligativității închiderii actualei gropi de gunoi a municipiului Suceava și de înființare a unei gropi ecologice a pus la masa discuțiilor reprezentanții Primăriei Suceava, Ipotești, ai Gărzii de Mediu și cei ai Consiliului Județean Suceava.
Una din problemele discutate vineri dimineață pe tema gropii de gunoi a fost cea a terenurilor pe care se află aceasta, pentru că cea mai mare parte din deșeuri sunt depozitate pe teritoriul comunei Ipotești.
Municipalitatea suceveană și-a manifestat intenția de a prelua în administrare terenurile respective, prin concesionarea acestora, schimb de terenuri sau alte variante posibile. Primarul Ion Lungu a spus că acest lucru este necesar, pentru că municipiul Suceava are o datorie morală în privința gropii de gunoi, ținând cont că marea parte a terenurilor aparțin comunei Ipotești, gunoiul de pe ele fiind produs totuși de cei din Suceava.
Edilul Sucevei a spus că la realizarea unei gropi ecologice care să deservească municipiul reședință de județ și localitățile limitrofe vor fi luate în considerare cele mai rapide și convenabile căi de obținere a finanțării necesare.



Recomandări

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu îi cere premierului Bolojan să emită avizul negativ de mediu pentru groapa de gunoi de pe Mestecăniș

Rîmbu vrea să recupereze la primărie parcelele private din Parcul Șipote, care înseamnă peste 8.000 de metri pătrați

Proiectul de modernizare a Parcului Șipote cu fonduri europene, aprobat în Consiliul Local Suceava
Proiectul de modernizare a Parcului Șipote cu fonduri europene, aprobat în Consiliul Local Suceava