– Prin această metodă va putea obține ușor 500 de miliarde de lei vechi, necesare pentru co-finanțarea unor proiecte de mare anvergură
Primăria Suceava s-ar putea îndatora cu sume de până la 1000 de miliarde de lei vechi, prin emiterea de obligațiuni municipale.
Primarul Ion Lungu a anunțat că va lua această măsură, dacă va fi necesară obținerea de fonduri pentru asigurarea co-finanțării unor ample proiecte, precum cele de reabilitare a străzii Cernăuți, a Cetății de Scaun, a sistemului de iluminat public, ori cel de realizare a celei de a doua rute ocolitoare.
“Teoretic, gradul de îndatorare a Primăriei Suceava este de 11%, pentru că practic, banii pe care îi avem prevăzuți la finanțarea proiectului ISPA și “Suceava-utilități și mediu” sunt încă în cont, pentru că nu au început lucrările. Chiar și așa, ne permitem să ne îndatorăm cu sume de până la 1000 de miliarde de lei”, a precizat Ion Lungu.
Primarul Sucevei a spus că, în funcție de necesitățile municipalității, dacă respectivele proiecte vor fi demarate anul acesta, pentru obținerea sumelor necesare se va apela la emiterea de obligațiuni municipale, în valoare de maxim 500 de miliarde de lei vechi, care pot fi acoperite pe o perioadă de 15-20 de ani.






