Gestionare cu bani externi

Primăria Suceava, în tratative cu nemții care se îngrijesc de adăpostul de câini



Ion Lungu: „Vrem să vedem ce se poate face în privința gestionării eficiente a problemei câinilor fără stăpân din municipiul Suceava”
Ion Lungu: „Vrem să vedem ce se poate face în privința gestionării eficiente a problemei câinilor fără stăpân din municipiul Suceava”

Municipalitatea suceveană a avut ieri o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții din Germania ai asociației ProAnimals Tina, care s-au angajat să susțină financiar adăpostul de animale, în principal prin asigurarea hranei celor peste 1.500 de câini adăpostiți acolo.
Scopul negocierilor îl reprezintă realizarea unei colaborări de lungă durată, prin care să se reușească rezolvarea problemei câinilor vagabonzi, pe termen lung.
Campania de prindere a câinilor de pe străzi, care se derulează acum, are efect, dar imediat ce aceasta va înceta, noi haite se vor forma pe străzile municipiului.
Asta deoarece vor exista în continuare o mulțime de cazuri de abandon al animalelor nedorite, în principal al puilor, atât la nivelul municipiului, dar mai ales în localitățile limitrofe.
„Vrem să vedem ce se poate face în privința gestionării eficiente a problemei câinilor fără stăpân din municipiul Suceava. Noi am făcut pași importanți în această direcție, există o asociere între noi, le-am acordat recent și alte spații în administrare gratuită, pentru amenajarea de săli de operații de sterilizare, iar cu eforturile noastre și ale lor, se poate urma exemplul Germaniei, unde nu vezi câini vagabonzi pe străzile orașelor”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Edilul sucevean a admis faptul că, în urma prinderii de pe străzi a unui număr mare de câini, peste 600, apar probleme de gestionare a adăpostului de animale din lunca Sucevei, unde, până la finele anului, numărul gurilor care trebuie hrănite zilnic se va apropia de 2.000.
„Discutăm și căutăm soluții”, a spus Lungu, care s-a arătat deschis să îi sprijine pe cei de la ProAnimals Tina, care au asigurat până acum hrana câinilor de acolo, singura condiție impusă fiind ca animalele capturate să nu fie eliberate din nou pe străzile municipiului.
Recent, Primăria Suceava le-a pus la dispoziție, gratuit, pentru o perioadă de 10 ani, o clădire din lunca Sucevei, cu o suprafață utilă de 70 de mp, împărțită în cinci încăperi, în care să fie amenajate săli de operație pentru câini și pisici.



Recomandări

Un om mușcat de un câine, la Iași, ar fi murit de rabie. Cazurile multiple de turbare din jurul Sucevei produc o îngrijorare majoră

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

Șeful Poliției Locale Suceava, implicat în ”războiul” asociațiilor pentru câini, cu mașina de serviciu

Șeful Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, cu mașina de serviciu, la Berchișești, sâmbătă seara, împreună cu Gabriel Petrovici (SuceavaFail)
Șeful Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, cu mașina de serviciu, la Berchișești, sâmbătă seara, împreună cu Gabriel Petrovici (SuceavaFail)