– În autobuzele și troleibuzele TPL vor fi în permanență controlori-încasatori, care vor avea în sarcină și paza autovehiculelor
De la 1 octombrie, municipalitatea vrea să le găsească “ac de cojoc” sucevenilor care s-au obișnuit să circule “pe blat” cu mijloacele de transport în comun ale TPS, ori să dea bani la șofer.
Primarul Ion Lungu a spus că odată cu preluarea transportul public în municipiul Suceava de către TPL, în autobuzele și troleibuzele care vor circula prin oraș vor fi în permanență controlori – încasatori, care vor verifica dacă toți călătorii au bilete, vor elibera bilete, iar, în plus, vor fi și un fel de paznici.
“Pentru început, personalul la TPL va fi angajat numai pentru 6 luni, ca un fel de perioadă de probă, în care îi vom testa, să vedem cine merită să rămînă. În nici un caz nu se va mai accepta ca șoferii să primească bani de la călători, tocmai de aceea, în fiecare mijloc de transport vom pune și controlori – încasatori, care vor avea în sarcină să nu permită deteriorarea voită a autovehiculelor. Ar fi păcat să dăm atîția bani pentru a cumpăra autobuze noi, pentru ca alții să vină și să le strice în cîteva zile”, a declarat Ion Lungu.
Noua societate de transport public local va avea 150 de angajați, din care o mare parte vor fi cei preluați de la TPS. Chiar și așa, primarul Ion Lungu consideră că aproximativ 30 de angajați ai TPS nu vor putea fi angajați la TPL, încît vor primi plăți compensatorii.