De astăzi

Primăria Suceava dă startul campaniei de curățenie de primăvară



Începând de astăzi, municipalitatea suceveană dă startul oficial al campaniei de curățenie de primăvară, mobilizându-și forțele ca, până la sărbătorile de Paști, să curețe și să înfrumusețeze atât străzile, cât și cartierele Sucevei.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că, deși campania de curățenie ar fi trebuit să înceapă de la 1 martie, din cauza vremii, mai mult s-a pus accent pe deszăpezirea străzilor și a trotuarelor, decât pe măturat și strângerea gunoaielor adunate peste iarnă.
“Începem un amplu program de curățenie în Suceava, care, la fel ca și în anii trecuți, se va desfășura sub deviza «Toți pentru curățenia orașului». Și în acest an vom implica asociațiile de proprietari în campania de curățenie și sperăm la implicare și din partea locuitorilor orașului”, a declarat Ion Lungu.
Conform programului campaniei de curățenie de primăvară al Primăriei Suceava, săptămâna aceasta, echipele de salubrizare vor acționa de-a lungul principalei artere de circulație, de la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni până la ieșirea spre Botoșani – străzile Sofia Vicoveanca, 1 Decembrie 1918, 1 Mai, Ștefan cel Mare, Ana Ipătescu, Calea Unirii, Calea Burdujeni.
Săptămâna viitoare, în perioada 19 -23 martie, campania de curățenie va ajunge în cartierele Obcini, George Enescu și Burdujeni.
Mai exact, se va acționa în paralel, cu două echipe. În zilele de luni și marți, o echipă se va ocupa de curățenia cartierului Obcini, pentru ca miercuri, joi și vineri să acționeze în cartierul George Enescu, în vreme ce o altă echipă va fi prezentă întreaga săptămână în cartierul Burdujeni – luni și marți în zona Cuza Vodă II, miercuri și joi în zona Cuza Vodă I, iar vineri în zona Cuza Vodă III.
În a treia săptămână, adică în perioada 26- 30 martie, campania de curățenie va ajunge în zona centrală a Sucevei, în zona ANL Burdujeni și în cartierele Zamca și Ițcani.
Una din cele două echipe de salubrizare se va ocupa numai de zona centrală, în vreme ce a doua echipă se va ocupa luni de cartierul ANL, marți și miercuri de cartierul Ițcani, joi, de cartierul Zamca, iar vineri de zona centrală.
În perioada 2-6 aprilie, campania de curățenie va fi reluată în mare în toate zonele, pentru ca în perioada 9-13 aprilie accentul să fie pus pe curățenie în zona cimitirelor și a unităților de cult.
“Ne dorim ca până la sărbătorile de Paști orașul să arate cât mai bine și să fie pregătit pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului”, a adăugat șeful municipalității sucevene.
Anul acesta, asociațiile de proprietari care se vor implica în campania de curățenie, participând la concursul organizat în acest scop de primărie, nu vor mai fi recompensate cu premii în bani, ci cu diplome de participare.



Recomandări

Județul Suceava are în premieră o echipă de rugby feminin: ”Am mai multe fete la rugby, parcă sunt mai bătăioase”

Județul Suceava are în premieră o echipă de rugby feminin: ”Am mai multe fete la rugby, parcă sunt mai bătăioase”
Județul Suceava are în premieră o echipă de rugby feminin: ”Am mai multe fete la rugby, parcă sunt mai bătăioase”