Un nou proces

Primăria Suceava, chemată în judecată pentru neplata unor subvenții în sumă de peste cinci milioane de lei

Administratorii judiciari de la Termica, firmele MGA Insolvency Suceava și Management Reorganizare Lichidare Iași, au deschis un nou proces împotriva Primăriei Suceava. Este al treilea proces în decurs de numai câteva săptămâni, acțiunea fiind înregistrată la Tribunalul Suceava, Secția Civilă.
Noul proces a plecat de la neplata subvenției datorate de Primăria Suceava pentru mai multe luni din cursul anului 2013. Administratorii judiciari solicită o sumă de 5.347.186 de lei cu titlu de subvenție neachitată pentru prestarea serviciului public de producere, transport, furnizare și distribuție a energiei termice în municipiul Suceava în perioada martie-noiembrie 2013.
Cei care conduc acum destinele SC Termica SA susțin că Primăria Suceava nu și-a respectat un angajament semnat pentru plata eșalonată a subvenției, astfel încât datoriile au crescut constant, ajungând acum la peste cinci milioane de lei.
Primul proces între Primăria Suceava și administratorii judiciari de la Termica privește colosala sumă de 93,3 milioane de lei (933 de miliarde de lei vechi).
Totul a plecat de la nota de compensare nr. 75 din 31 martie 2010 și despre care atât reprezentanții Fiscului, cât și administratorii judiciari consideră că s-a făcut în mod eronat.
La acea dată, între Primărie și Termica s-a realizat compensarea sumei de 70 de milioane de lei (700 de miliarde de lei vechi). Această sumă era datorată de municipiul Suceava către SC Termica SA cu titlu de subvenție pentru perioada 2006-2009 pentru producerea, furnizarea, distribuția și transportul agentului termic în municipiul Suceava. Compensarea urma să se realizeze cu aceeași sumă, 70 milioane de lei, datorată de SC Termica SA către municipiul Suceava ca urmare a reducerii capitalului social al SC Termica SA conform HCL 340 din 22 decembrie 2009 a Consiliului Local Suceava. Suma totală calculată ca prejudiciu în acest caz a fost stabilită la 93,3 milioane de lei.
Un alt proces în care este chemată Primăria Suceava de către administratorii judiciari ai SC Termica SA privește returnarea către societatea de termoficare a suprafeței de 155,46 hectare de teren. Este vorba de un teren pe care Primăria Suceava s-a intabulat în cursul anului 2007 și care ulterior trebuia trecut înapoi la Termica pentru a compensa neachitarea subvențiilor în sumă de 70 de milioane de lei.

Recomandări

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava

Administratorul Servicii Comunale din Rădăuți atrage atenția că cetățenii riscă să rămână fără apă caldă după ce consilierii PSD nu au votat alocarea subvenției la gaz în avans

CJ Suceava a împărțit aproape 3,3 milioane de lei din ajutoarele primite din țară pentru patru localități afectate de inundații

Cei 15 milioane de euro alocați prin mecanismul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava
Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

CJ Suceava a alocat o primă tranșă de 4 milioane de lei pentru trei localități afectate de inundațiile din ultimele zile